Fotbal   •   Liga 1   •   CRAIOVA

Analiză CS U Craiova: Bănia stă rău „pe bancă”

+9 Foto
CS U Craiova și Viitorul și-au împărțit victoriile în cele două amicaluri // foto: Facebook @ Universitatea Craiova

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 09 iunie 2020

Președintele Sorin Cârțu (64 de ani) era supărat după primul test al Universității cu Viitorul (0-3). Rezervele oltenilor dezamăgiseră cumplit și tocmai acum e nevoie mai mare de-o bancă solidă.

Ne așteaptă un final de campionat „la foc continuu". Cu etape în week-end și la mijloc de săptămână, mai puțin obișnuit pentru echipele noastre, în condițiile în care jucătorii vin după două luni de pauză și o perioadă de pregătire pe repede înainte.

Președintele Craiovei, Sorin Cârțu, știe că în această situație, inedită, în lupta pentru titlu va conta enorm aportul care va veni de pe bancă. Mai ales că sunt posibile 5 schimbări! Tocmai de aceea era și destul de supărat, sâmbătă, după primul amical al oltenilor cu Viitorul (0-3). 

Antrenorul Cristiano Bergodi utilizase multe rezerve, însă toate dezamăgiseră. Ulterior, titularii i-au mai estompat din nemulțumire, însă imaginea de ansamblu rămâne blurată.


Apărarea CS U Craiova

La primul gol încasat în cel dintâi test, a deranjat marcajul larg al căpitanului Nicușor Bancu la George Ganea, cel care a centrat la reluarea cu capul a lui Louis Munteanu. La celelalte două reușite ale constănțenilor, au arătat rău tânărul Ștefan Vlădoiu și fostul internațional Florin Gardoș, revenit pe teren după aproape un an de pauză. 

În amicalul doi, contraatacul oaspeților l-a prins pe fundașul stânga Vătăjelu rămas în față, iar Bălașa a fost depășit de Rivaldinho, care a marcat. VERDICT: Defensiva rămâne punctul nevralgic.

„Mijlocul” Craiovei


Inexistent la 0-3. Qaka, Ivanov și Alex Popescu n-au reușit să fie o curea de transmisie între apărare și atac. N-au fost capabili să creeze nimic, iar faza ofensivă a suferit. În schimb, cu Mateiu, Cicâldău și Nistor situația s-a schimbat cu 180 de grade, astfel că au apărut și ocaziile la poarta lui Căbuz. 

VERDICT: Bergodi are o problemă dacă apar accidentări, iar specialiștii apreciază că pericolul e mare, în condițiile acestei pregătiri atipice.

Atacul CS U Craiova

Tehnicianul italian l-a menajat pe Koljici, lovit la antrenament, și l-a pierdut pe Mihăilă, care a acuzat o problemă la coapsă după numai câteva minute. Fără ocazii în primul test, ofensiva a trăit din realizările de excepție ale „aripii" Cristi Bărbuț în cel de-al doilea.

VERDICT. Recuperarea lui Koljici și a lui Mihăilă e obligatorie până la meciul oficial cu FC Botoșani, de vineri seară.

„Sunt dezamăgit și de rezultat, dar în primul rând de ceea ce am văzut în teren. M-a surprins lipsa de prospețime, nici măcar nu au alergat jucătorii!”

„Sper să aibă un parcurs bun Bergodi și să ne îndeplinim obiectivul de a juca în Europa. N-aș vrea să fiu în locul lui, a venit și târziu, a stat în carantină, plus presiunea care este la Craiova pe orice antrenor” - Sorin Cârțu, după 0-3 cu Viitorul

Cele două formule de echipă folosite sâmbătă

U Craiova - Viitorul 0-3 (0-3)

Craiova: L. Popescu - Șt. Vlădoiu, Gardoș, Cosici, Bancu - Al. Popescu, Qaka, Ivanov - Gustavo, L. Nițu, Mihăilă

U Craiova - FC Viitorul 2-1 (1-1)

Craiova: Pigliacelli - Mitran, M. Bălașa, Acka, Vătăjelu - Mateiu - Cicâldău, Nistor - Bărbuț, A. Ivan, Baiaram

„11”-le probabil al Craiovei cu FC Botoșani

Pigliacelli - Șt. Vlădoiu, Bălașa, Cosici, Bancu - Mateiu - Cicâldău, Nistor - Bărbuț, Koljici, Mihăilă (A. Ivan)

GALERIE FOTO. Imagini de la meciurile Craiova - Viitorul (0-3 și 2-1)

VIDEO. Cristi Bărbuț, „dublă” de senzație reușită în Craiova - Viitorul: „Am exersat în perioada de pauză asta"

Citește mai multe știri despre Craiova:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.