Politehnica Iaşi caută un fundaş stânga după ce Andrei Radu (23 de ani) nu a acceptat să-şi prelungească acordul care îi expira pe 30 iunie, iar Narcis Bădic (28), care s-a reaccidentat, a fost exclus din lot.
Soluţia aleasă de antrenorul Mircea Rednic este Vlad Olteanu (24). Fost jucător la Dinamo, Olteanu, care e liber după despărţirea de Concordia Chiajna, e la Iaşi, în izolare, după ce a revenit din Anglia, unde a încercat să semneze un contract.
Mircea Rednic îl aduce la Poli Iași pe Vlad Olteanu
Vlad Olteanu
Rednic a anunţat că mai caută şi un stoper pentru finalul de sezon, Poli având probleme şi în centrul defensivei. „Puriul” vrea să-și întărească formația, având în vedere că pentru moldoveni urmează „dubla” din semifinalele Cupei României cu Sepsi și restul partidelor din play-out.
Recent, Iași a confirmat împrumuturile a trei jucători de la FCSB până la finalul sezonului: Ştefan Târnovanu (20 de ani, portar), Ovidiu Horșia (19, mijlocaș ofensiv) și Sorin Şerban (20, fundaș stânga) - detalii, AICI.
{{text}}