La scurt timp după ce a plecat de la Antwerp, Ladislau Boloni, 67 ani, se pregătește de o altă provocare: e în discuții aproape finalizate cu campioana la zi și liderul detașat din Ungaria, cu care ar participa din toamnă în preliminariile Champions League. L-ar înlocui pe Serghei Rebrov, care pleacă la Fenerbahce.
UPDATE 15 iunie
Prin șeful departamentului juridic, Attila Berzeviczi, Ferencvaros a trimis un drept la replică referitor la materialul GSP care anunța că Ladislau Boloni este în tratative cu clubul maghiar pentru a-i succeda lui Serghei Rebrov: "Clubul nostru, Ferencvaros, nu a negociat, nici direct, nici indirect, cu Laszlo Boloni pentru a obține semnătura lui ca antrenor la Ferencvaros. Ca atare, nu avem niciun acord cu dânsul pe vreun subiect. Antrenorul nostru, Serghei Rebrov, va rămâne la club și pentru sezonul viitor".
Știrea inițială:
Nu e timp de pauză în carieră pentru Loți Boloni! După despărțirea de Anvers, unde a făcut istorie de-a lungul celor trei sezoane petrecute în "orașul diamantelor", tehnicianul în vârstă de 67 de ani e gata de o nouă aventură. Surse GSP indică faptul că Boloni e în negocieri avansate cu Ferencvaros, campioana en-titre și liderul la zi din Ungaria, unde conduce detașat ierarhia: 8 puncte avans față de MOL Vidi, un joc în minus și încă cinci etape de disputat până la finalul sezonului. E virtual calificată în preliminariile Champions League.
Ar fi prima lui experiență în fotbalul maghiar!
Actualul antrenor, ucraineanul Serghei Rebrov, ar urma să plece în Turcia, la Fenerbahce, după ce se termină campionatul, astfel încât locul devine liber pe banca lui Ferencvaros.
„La Frodi sunt jucători care câștigă 800.000 de euro net, așa încât pentru club n-ar fi o problemă să suporte un salariu de peste un milion de euro pentru un antrenor cu care să atace performanța europeană. Boloni se mulează acum pe proiectul clubului, iar tratativele sunt aproape finalizate", explică surse GSP.
Momentan, Boloni se află la casa sa din Franța și ar urma să ajungă la Budapesta în zilele următoare. Dacă discuțiile cu Ferencvaros se finalizează, ar fi prima experiență pentru Loți în fotbalul maghiar! Ca jucător, a evoluat peste hotare în Belgia și Franța, iar în postura de antrenor a lucrat în străinătate în Franța, Portugalia, Emirate, Qatar, Grecia, Arabia Saudită și Belgia.
6 trofeeare Boloni în palmares ca antrenor: 3 în Portugalia (titlu, Cupa, Supercupa cu Sporting), 2 în Belgia (titlu, Supercupa cu Standard) și 1 în Emirate (Cupa Campionilor Arabiei cu Al-Jazeera)
{{text}}