Șapte tineri fotbaliști din America de Sud au fost eliberați de către autoritățile din Spania. Aceștia au fost exploatați sexual într-o locuință din Prado del Rey (Cadiz).
Conform ABC, tinerii jucători au fost abuzați fizic, fiind sechestrați după ce li s-a promis inițial o carieră în fotbal. Cei 7 au fost găsiți în condiții inumane. De asemenea, sursa citată informează că jucătorii au fost nevoiți să cerșească inclusiv mâncare în tot acest timp, pentru a supraviețui.
FOTO 7 fotbaliști tineri au fost ținuți în captivitate și abuzați sexual în Spania
- Sursă foto: Guardia Civil
Autoritățile din Spania informează că organizația acuzată de tratamentul crud al jucătorilor se ocupă cu recrutarea tinerilor din America de Sud care prezintă o formă fizică bună. Sunt ademeniți de idealul unui viitor într-o țară civilizată, precum Spania, însă realitatea devine ulterior brutală.
Garda Civilă a transmis public că toți tinerii fotbaliști locuiau într-o singură cameră, fiind obligați să întrețină relații sexuale în timpul captivității.
{{text}}