Sporturi   •   Handbal   •   HANDBAL

Minaur Baia Mare rămâne fără antrenor?

Antrenorul Stephane Plantin FOTO Minaur Baia Mare

Articol de Marian Ursescu   —  joi, 11 iunie 2020

Mesaj emoționant al francezului Stephane Plantin, cel care pare că și-a luat la revedere de la toți prietenii săi din Baia Mare, deși se află încă sub contract cu echipa maramureșeană

Francezul Stephane Plantin (48 de ani), care a dus-o pe Minaur Baia Mare pe podiumul Ligii Zimbrilor în actualul sezon, este ca și plecat de la formația maramureșeană. Într-o postare pe contul său de Facebook, tehnicianul a mulțumit tuturor colaboratorilor săi, dar și jucătorilor și spectatorilor pentru momentele petrecute la Baia Mare.

"Mulțumesc tuturor jucătorilor, a fost o plăcere să vă antrenez pentru realizarea obiectivelor noastre. Sunt foarte mândru de parcursul nostru și sper să vă păstrați în continuare valorile care ne-au călăuzit în acest sezon: muncă, respect, încredere, echipă, ambiție. Îi mulțumesc lui Alexandru Sabău, partenerul meu, cu care colaborarea a fost excelentă și care m-a ajutat la înțelegerea accelerată a lumii handbalului românesc. Mulțumesc celor de la Minaur pentru că au avut încredere în mine când am preluat clubul din partea de jos a clasamentului, unde a fost sezonul trecut. Un foarte mare mulțumesc fanilor care mi-au arătat încă o dată sprijinul lor, voi sunteți pilonul acestui club", a scris între altele Plantin.

Stephane Plantin a realizat și un colaj de poze din perioada petrecută pe banca tehnică a Minaurului. La Baia Mare s-a zvonit că lui Stephane Plantin i s-a oferit un contract mult mai mic decât în sezonul trecut, iar acesta nu ar fi acceptat să continue. Se zvonește și faptul că autoritățile locale vor pune accent pe echipa feminină în detrimentul celei masculine, deși tradiția handbalului maramureșean a început cu echipa masculină a Minaurului!


72 de selecțiiîn naționala Franței a bifat Stephane Plantin, pentru care a marcat 168 de goluri. Ca antrenor, el a mai pregătit pe Nancy

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.