Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

DINAMO. Omul depistat cu Covid-19, la masă cu fotbaliștii: „A stat puțin” » Urmează 14 zile de izolare

Articol de Eduard Apostol   —  joi, 11 iunie 2020

Fotbaliștii lui Dinamo s-au strâns „în familie” la un restaurant din Piața Floreasca, miercuri după-amiază. La finalul mesei s-a alăturat grupului și magazinerul clubului, cel confirmat cu Covid-19. 

Trebuia să fie o simplă adunare a "câinilor", fix înaintea startului sezonului, care să mai îndepărteze norii din Ștefan cel Mare, în condițiile în care echipa este la 3 puncte de zona retrogradării. Profitând de faptul că erau strânși cu toții după ședința de antrenament desfășurată luni pe arena din centrul Capitalei, elevii lui Adrian Mihalcea au decis să iasă cu toții la masă la terasa unui restaurant din Piața Floreasca. Miercuri după-amiază, fotbaliștii au mers in corpore la terasă, au mâncat ceva, au băut și o bere, mai ales că era mai ieftină decât apa plată și minerală din import. Dinamviștii au mers fără antrenori.

„Mergea cu transportul în comun la Săftica" 

"Am vrut să fie ceva al nostru, al băieților. Nu ne-am ascuns de nimeni, am mers pe zi la terasă, care este la câțiva pași de trotuar, oricine ne-a putut vedea. A fost o adunare de familie, așa am perceput-o cu toții", au comentat jucătorii roș-albilor pentru Gazeta Sporturilor.


 Informația legată de testul coronavirus pozitiv al magazionerului formației i-a dat peste cap pe dinamoviști. Jurnalistul Decebal Rădulescu a scris pe pagina personală de Facebook episodul ieșirii în oraș a jucătorilor, dar a oferit și un detaliu incitant: "Surse apropiate clubului au explicat că inclusiv miercuri magazionerul a fost la un restaurant în zona Floreasca, împreună cu jucătorii. Mai mult, acesta ar fi fost dus acasă de unul dintre componenții lotului. Magazionerul depistat pozitiv ajungea în ultima vreme în cantonamentul clubului de pe DN cu transportul în comun. Asta pentru că șefii lui îi taiaseră rația lunară de motorină". 

Destinația: carantina 

Fotbaliștii au confirmat episodul: "Au mai tot venit și plecat oameni de la masă, dar spre final, într-adevăr, a fost acolo și magazinerul. Probabil, a stat puțin, fiindcă oricum era pe final. O să vedem ce va mai fi. Nu știm". Mai mult, magazinerul ar fi fost condus acasă de unul dintre jucători. Conform ProSport, portarul Cătălin Straton l-ar fi condus acasă pe omul respectiv. Jucătorul în cauză infirmă informația. 

Ultimele informații conduc spre un deznodământ ce devine tot mai sigur: dinamoviștii vor sta în carantină 14 zile, având în vedere suspiciunile care planează asupra lor.


4teste COVID-19 au efectuat roș-albii din momentul în care s-au reunit pentru antrenamente, la Săftica, la începutul stării de alertă

 Ricoșeu 

Cazul de coronavirus de la Dinamo lovește și în ceea ce au mai prețios roș-albii în prezent: suporterii "câinilor". În afara faptului că meciul de pe 24 iunie cu FCSB, din semifinalele Cupei, s-ar putea să nu se mai desfășoare cum era programat, situația din prezent îndepărtează apariția fanilor la stadion în viitorul apropiat. Ca o măsură de precauție a autorităților. 

Fanii-acționari ai lui Dinamo, din programul DDB, chiar lansaseră ieri dimineață un apel către FRF și autorități de a permite prezența unui număr redus de spectatori la duelul de pe 24 iunie. "Oamenii se înghesuie în metrou și prin alte spații închise, dar nu pot participa la un meci de fotbal sub cerul deschis. Toată lumea ar avea de pierdut dacă lipsește spectacolul din tribună, dar în primul rând echipa care va fi gazdă în meciul tur, pentru că la meciul retur vor fi mai puține restricții", au scris ei pe Facebook. 

VIDEO / Coronavirus la Dinamo! Meciurile echipei au fost suspendate de LPF

Citește și alte știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.