Valeriu Iftime, finanțatorul lui FC Botoșani, a oferit în această dimineață detalii incredibile despre situația în care se află echipa sa. Cazați la un hotel din Craiova, fotbaliștii moldovenilor ar fi fost dați afară și trimiși în miez de noapte înapoi la Botoșani.
- CONTEXT: Medicul echipei FC Botoșani, Dr. Petre Rădăuceanu, a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Drept urmare, partida cu CS Universitatea Craiova programată astăzi, prima de după pandemie, a fost amânată!
- Botoșaniul este într-o situație foarte sensibilă, în condițiile în care aseară s-a aflat de un al doilea caz de COVID-19, un jucător de la echipa a doua, a cărui identitate nu a fost dezvăluită;
Valeriu Iftime, finanțator Botoșani: „Sunt foarte supărat, sunt consternat, nu mai am curaj să fac nimic!”
„S-a făcut o «anchetă oltenească», dar nimeni de la DSP Craiova n-a venit să vadă jucătorii. La ora 22:30, i-au dat afară din hotel pe jucători ca pe niște borfași, ca pe niște răufăcători, și i-au trimis cu Poliția la Botoșani. Am fost uimiți. Asta în condițiile în care niciun jucător n-a fost contact direct al doctorului.
Fotbaliștii sunt zăpăciți. Sunt 38 de copii testați de 4 ori în 3 săptămâni. Au fost ținuți într-o bulă, izolați complet. Acum, norocul lor a fost că nu le-a dat nimeni foc. Dați-le foc și scăpați de nenorociri! Sunt foarte supărat, sunt consternat, nu mai am curaj să fac nimic! Părerea mea e că doctorul nici nu e pozitiv. Contacții lui direcți sunt cei cu care se afla în mașină, dar n-a luat contact cu nimeni din interiorul lotului. A luat contact doar cu maseurul.
Protocolul arată că jucătorii trebuie să stea 6 zile în izolare, apoi să facă testul și să revină la normal. Sper ca lumea să fie mai atentă, să aibă mintea acasă, iar oamenii de la Botoșani să găsească înțelepciunea necesară”, a spus Iftime, la emisiunea „Digi Sport Matinal”, de la Digi Sport.
Sorin Cârțu, scuze publice pentru FC Botoșani
Sorin Cârțu, președintele Craiovei, a intervenit în emisiune pentru a-i prezenta scuze lui Iftime: „Îi cer scuze pentru comportamentul pe care cei din Craiova l-au avut față de echipa din Botoșani”.
{{text}}