Alte trei curse ale sezonului de Formula 1 au fost anulate: Azerbaidjan, Singapore și Japonia sunt ultimele Mari Premii afectate de pandemia de COVID-19.
Astfel, s-a ajuns la 7 curse anulate în acest sezon, din totalul de 22. Oficialii F1 plănuiesc să desfășoare sezonul, însă într-o variantă mai restrânsă, cu 15-18 etape.
Efectele pandemiei COVID-19 au provocat organizatorii curselor din Azerbaidjan, Singapore și Japonia să recurgă la anularea acestora. Inițial, MP din Baku (Azerbaidjan) fusese amânat, însă acum a fost luată decizia ca acesta să fie anulat. MP din Singapore, care ar fi trebuit să aibă loc pe 20 septembrie, a fost anulat de asemenea, din cauza restricțiilor impuse în țară ca urmare a pandemiei de COVID-19.
Într-un comunicat, F1 a punctat că „aceste decizii au fost luate din cauza diferitelor dificultăți pe care le întâmpină promoterii noștri în acele țări”, menționând că „în Japonia, restricțiile cu privire la călătorit au condus la această decizie, de a nu continua cu MP de acolo”. Marele Premiu al Japoniei s-ar fi desfășurat, în mod normal, pe 11 octombrie.
Cursele din F1 care vor avea loc
Un calendar inițial, ce cuprinde 8 curse, a fost anunțat de F1, urmând ca un program complet și detaliat al sezonului să fie publicat înainte de debutul primei curse, care va avea loc în Austria între 3 și 5 iulie. Iată cele 8 curse confirmate în acest moment:
- 3-5 iulie - Austria, Spielberg
- 10-12 iulie - Austria, Steiermarkt
- 17-19 iulie - Ungaria, Budapesta
- 31 iulie - 2 august - Regatul Unit, Silverstone
- 7-9 august - Regatul Unit, Silverstone (MP aniversar)
- 14-16 august - Spania, Barcelona
- 28-30 august - Spa-Francorchamps, Belgia
- 4-6 septembrie - Monza, Italia
{{text}}