Liga 2

Scenariul sumbru prevăzut de Daniel Pancu: „Aproape sigur vor fi fotbaliști infectați!”

+12 Foto
Daniel Pancu negociază cu Rapid pentru a prelua postul de președinte în cadrul clubului

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 12 iunie 2020

Daniel Pancu (42 de ani), aflat în discuții cu Rapid pentru ocuparea postului de președinte al clubului, prevede infectări cu COVID-19 în rândul fotbaliștilor din România.

Joi, magazinerul echipei Dinamo a fost depistat pozitiv cu COVID-19. Pancu a fost prezent la amicalul Dinamo - Rapid (1-0), disputat pe 4 iunie, însă nu crede că există motive pentru ca giuleștenii să se îngrijoreze.

„Nu ştiu dacă e motiv de îngrijorare la Rapid, am fost şi eu la acel meci amical. Am păstrat distanţa”, a spus acesta pentru TV Telekom Sport.

Daniel Pancu: „Vor fi fotbaliști infectați”

Chiar și așa, „Pancone” este aproape cert că vor exista fotbaliști care se vor infecta cu noul coronavirus, însă își dorește ca acest lucru să nu ducă la o nouă pauză îndelungată a competițiilor.

„S-a infectat cineva, se întâmplă, te tratezi la spital sau acasă, restul îşi continuă activitatea. Aproape sigur vor fi şi fotbalişti care vor fi infectaţi. La fel s-a întâmplat şi în alte ţări şi activitatea continuă. Fotbalul şi viaţa trebuie să meargă mai departe. Nu putem să ne oprim din nou şi să pierdem atât de mult timp”, a spus acesta pentru sursa citată.

Două meciuri ale lui Dinamo (contra Chindiei și Hermannstadt) și meciul Craiova - Botoșani, care ar fi trebuit să marcheze revenirea Ligii 1, au fost amânate după ce magazinerul „câinilor” și medicul moldovenilor au fost depistați pozitiv cu COVID-19. Astfel, revenirea campionatului intern a fost amânată cu o zi. 

GALERIE FOTO. Imagini de la amicalul Dinamo - Rapid (scor 1-0)

VIDEO. Coronavirus la Dinamo! Meciurile echipei au fost suspendate de LPF

Citește mai multe știri despre Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.