Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - FCSB

CFR Cluj - FCSB, derby monopol în Liga 1! Duelul echipelor care au subordonat campionatul: Becali a rulat de două ori mai mulți bani, dar FCSB e la un pas de un record negativ

+27 Foto
CFR și FCSB luptă pentru titlu // FOTO: https://www.facebook.com/cfr1907/

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  sâmbătă, 13 iunie 2020

CFR Cluj și FCSB sunt cluburile care au subordonat total Liga 1 începând din 2005, interval de timp în care au câștigat 10 din ultimele 15 ediții de campionat.

  • CFR Cluj – FCSB se joacă duminică, de la ora 20:00. Meciul este liveTEXT, video și foto pe GSP.RO și în direct pe Look Plus, TV Digi Sport și TV Telekom Sport.

Bătălia pentru titlu dintre FCSB și CFR e un deja-vu pentru ceea ce înseamnă lupta pentru supremație în Liga 1. Iar hegemonia pe care cele două cluburi au instalat-o în România are o concluzie care nu lasă loc de dubii: în ultimii 15 ani, CFR și FCSB au câștigat două treimi din titluri. 10 din 15! Este o situație demnă de marile rivalități din istoria Diviziei, în care au fost implicate Steaua și Dinamo.

CFR, paradis financiar între 2008 și 2012 


Cele două și-au împărțit până acum în mod perfect egal triumfurile, câte 5 de fiecare parte, și cu perioade diferite de dominație. FCSB are o dublă acum 15 ani, când CFR abia promovase și începuse investițiile masive pe care le făcea Arpad Paszkany. Apoi, clujenii au început să conteze, iar în perioada 2008-2012 aproape că n-au avut rival. 

Au cucerit 3 titluri în 5 ani, au accesat de fiecare dată grupele Champions League și bugetul clubului sfida fotbalul românesc. Echipa făcea toate deplasările interne cu charter, indiferent de distanță, chiar și acolo unde se putea ajunge mai ușor cu autocarul. În plus, existau bonusuri uriașe pentru fiecare victorie în Liga 1, care erau achitate în fiecare zi de marți, imediat după etapă. Paradisul financiar al CFR-ului a fost atât de mare încât un antrenor secund în unul dintre acele sezoane a câștigat într-un an, din salarii, prime și alte recompense pentru obiectiv, nu mai puțin de 400.000 de euro!

FCSB a profitat de insolvența CFR-ului

Dezmățul pe care CFR l-a avut în acei ani a avut un efect devastator. Clubul a intrat apoi în impas, a fost nevoit să intre în insolvență, lucru care l-a scos din bătălia pentru supremație o perioadă. FCSB a profitat și a preluat puterea. A legat 3 succese, 2013, 2014 și 2015, iar primele două campionate, cu Reghecampf pe bancă, au fost câștigate de o manieră impresionantă.


De atunci, FCSB n-a mai câștigat deloc, în principal din două motive. Primul: apariția sistemului cu play-off, în care FCSB și-a făcut de fiecare dată dușmani, ale căror jocuri indirecte au fost decisive în stabilirea campioanelor. Al doilea: CFR a ieșit din insolvență în mai 2017, a pornit un nou proiect, cu investiții majore și rapide, și a luat două titluri la rând, chiar într-o dispută directă cu FCSB.

Acum, cele două se află iarăși într-un duel pentru campionat, dar de astă-dată, cel puțin în această fază a sezonului, cu 8 etape înainte de final, lor li s-a adăugat și Craiova, care are același punctaj cu FCSB, dar care a pierdut toate meciurile directe cu CFR și FCSB. 

Când au câștigat titlul cele două în ultimii 15 ani

  • 2005 - FCSB
  • 2006 - FCSB
  • 2007
  • 2008 - CFR
  • 2009
  • 2010 - CFR
  • 2011
  • 2012 - CFR
  • 2013 - FCSB
  • 2014 - FCSB
  • 2015 - FCSB
  • 2016
  • 2017
  • 2018 - CFR
  • 2019 - CFR

Clujul poate bifa tripla! FCSB se apropie de un record negru!

CFR se află în fața unei performanțe istorice nu doar pentru propriul club, ci și pentru istoria campionatului din România. Dacă va lua titlul, va fi al treilea succes consecutiv, situație pe care în ultimii 40 de ani doar două cluburi au reușit-o: FCSB, în mai multe rânduri, dar și Dinamo, la începutul anilor '80. În schimb, un eșec și acum ar însemna pentru FCSB al 5-lea sezon la rând fără titlul de campioană. S-ar apropia de recordul negru all-time, stabilit în două rânduri, în anii '60 și '70, când echipa de atunci n-a terminat pe primul loc 7 ani, unul după celălalt. 

Cupele europene: De 7 ori în grupele Ligii

Nu doar pe plan intern, FCSB și CFR au dominat copios întrecerea, dar și în ceea ce privește participarea în cupele europene, se află la distanță mare de restul echipelor din România. Cele două au accesat de nu mai puțin de 7 ori prezența în grupele Champions League, iar raportul e unul echilibrat, 4-3 în favoarea FCSB-ului. Totuși, există o mare diferență între performanțe: FCSB a ajuns în grupe după ce de fiecare dată a trecut prin faza preliminariilor, în vreme ce CFR s-a așezat la masa bogaților de două ori direct din postura de campioană și o singură dată s-a calificat după duble eliminatorii. 

În schimb, echipe precum Dinamo, Rapid, U Craiova, Petrolul, Astra nu au reușit să ajungă niciodată în grupele UCL. Și în privinţa calificărilor în primăvara cupelor europene e un mare decalaj. FCSB a bifat 5 astfel de performanțe, în vreme ce CFR s-a aflat doar de două ori într-o astfel de postură. 

Financiar: Gigi a rulat de două ori mai mulți bani

Deși au fost cluburile care au cumpărat și au vândut pe cele mai mari sume, dintre toate cele care au existat în Liga 1 în ultimii 15 ani, între cele două e o diferență mare. În ambele situații, sume plătite pentru cumpărarea de fotbaliști și cele încasate pentru vânzarea lor, FCSB are de peste două ori mai mult. Împreună, CFR și FCSB au plătit pentru a transfera jucători peste 110 milioane de euro, iar la încasat au trecut de bariera de 130 de milioane. 

ClubAchizițiiVânzări
FCSB80.500.000  88.000.000
CFR Cluj37.500.000 43.500.000

Antrenori: Egalitate și la antrenori de top!

Cele două cluburi au avut și câțiva antrenori de mare anvergură, care în această perioadă au obţinut rezultate foarte bune, nu doar pe plan intern. În top 3 la CFR se află Ioan Andone, Dan Petrescu și italianul Andrea Mandorlini, în vreme ce FCSB se poate lăuda cu nume precum Cosmin Olăroiu, care a bifat semifinală de Cupa UEFA, dar și Reghecampf și chiar Oleg Protasov. 

CFR, cel mai bun "11" în ultimii 15 ani:  Arlauskis - Tony, Cadu, Vinicius, A. Pereira - Deac, Trică, Peralta, Culio - Sougou, Dubarbier

FCSB, cel mai bun "11" în ultimii 15 ani: Tătărușanu - Golanski, Goian, Rădoi, Latovlevici - Pintilii, Bourceanu - Nicoliță, N. Dică, Chipciu - Rusescu (Keșeru)

Echipe probabile CFR Cluj – FCSB

CFR Cluj: 87. Arlauskis - 4. Manea, 55. Vinicius, 3. Burcă, 45. Camora - 94. Itu, 37. Bordeianu, 8. Djokovici - 10. C. Deac, 9. Omrani, 18. Costache

Rezerve: 12. Sandomierski, 7. Ad. Păun, 13. D. Ciobotariu, 16. Susici, 20. Ţucudean, 21. Boli, 62. Petrila, 90. Traore, 99. Rondon

Antrenor: Dan Petrescu

Absenți: Golofca, Chipciu (accidentați)

FCSB: 99. Vlad – 2. V.Crețu, 16. Planici, 6. Nedelcu, 23. Ov. Popescu - 26. Oaidă, 8. L. Filip, 27. Olaru - 98. Man, 10. Fl. Tănase, 7. Fl. Coman

Rezerve: 12. Niga, 4. A. Miron, 15. Momcilovici, 19. Ad. Petre, 20. Vână, 25. Perianu, 92. R. Niță

Antrenor: Bogdan Vintilă

Absenți: I. Cristea, Moruțan, Panţâru (accidentați), Bălgrădean, Al. Stan, Ad. Popa (neincluși în lot), Gnohere (contract reziliat)

VIDEO. CFR Cluj - FCSB, derby pentru titlu! Totul despre superduelul din Liga 1

FOTO. Imagini de la antrenamentul lui CFR Cluj

Citește mai multe știri despre derby-ul CFR Cluj - FCSB

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.