Fortuna - Dortmund se joacă azi, de la ora 16:30, în cadrul etapei cu numărul 31 din Bundesliga. În tur, Borussia s-a impus cu scorul de 5-0 dar, în ediția trecută de campionat, la ultima vizită pe care Dortmund a efectuat-o la Dusseldorf, Fortuna a câștigat cu 2-1.
Cele două formații se cunosc destul de bine deoarece, în ultimii ani, pe lângă întâlnirile din campionat, au disputat și o serie de meciuri amicale.
Emoții pe final de sezon pentru Fortuna
Cu Uwe Rösler pe bancă din luna ianuarie, Fortuna a pierdut doar de două ori, însă 7 din cele 11 partide s-au încheiat la egalitate. Momentan se află pe poziția a 16-a, cea care duce la barajul pentru evitarea retrogradării. Finalul de sezon e dificil, Fortuna urmând să întâlnească Dortmund, Leipzig, Augsburg și Union Berlin.
Dusseldorf vine după o remiză, 2-2 acasă cu Hoffenheim, o partidă în care oaspeții au rămas în 10 oameni încă din minutul 9. Fortuna nu a știut cum să profite de acest avantaj chiar dacă a arătat câteva aspecte pozitive în joc. A încercat să combine, să preseze și a fost determinată, însă, per total, jocul său nu a avut un orizont prea larg, fiind mai degrabă simplist.
Elevii lui Uwe Rösler au fost statici și nu au încercat suficient să își destabilizeze adversarul prin scheme și combinații pregătite la antrenament, nu au intrat în spațiile libere și s-au mulțumit să se bazeze pe foarte multe centrări în careu. O strategie care s-ar putea să nu funcționeze contra lui Dortmund, formație care stă foarte bine pe benzi.
Revin vedetele lui Dortmund
Dortmund vine după victoria cu Hertha, 1-0, un succes important deoarece a fost obținut în fața unui adversar dificil. La fel ca Leipzig și Bayern, Hertha era neînvinsă de la reluarea campionatului.
Borussia are vești bune pentru această etapă: Reus și Haaland sunt recuperați după accidentările suferite! Primul ar putea fi folosit azi din postura de rezervă, iar cel de-al doilea ar putea intra titular. De asemenea, Hummels revine și el după suspendare.
Pont pentru pariuri: Mai multe cartonașe Fortuna, cota 1.75 la Superbet
Date statistice pentru Fortuna - Dortmund
- Dortmund e echipa care a marcat cele mai multe goluri pe contraatac, 10
- Fortuna e echipa care a luat cele mai multe cartonașe, 75
- Dortmund e echipa care a luat cele mai puține cartonașe, 35
- Fortuna are 7 remize și 2 victorii în cele 11 meciuri cu Uwe Rösler pe bancă
- Golgeterul Fortunei, Hennings, are 14 goluri, fiind imediat sub Lewandowski, Timo Werner și Sancho în clasamentul golgeterilor
- Hennings a marcat de 2 ori în ultima etapă, contra lui Hoffenheim. Niciuna dintre reușitele din acest sezon nu a venit contra formațiilor din Top 6
- Sancho are 17 goluri și 16 assisturi în ediția curentă de campionat
{{text}}