Sepsi și Hermansntadt au terminat la egalitate, 1-1, într-o confruntare din play-out în care jucătorii au părut încă „amorțiți” după pauza de trei luni cauzată de pandemia de coronavirus.
În fața unui stadion gol, dar încurajată de o micuță galerie care a urmărit meciul de la porțile arenei, Sepsi a început mai bine disputa de la Sfântu Gheorghe.
Iar golul a venit în minutul 25, la capătul uneia dintre puținele faze notabile din meci. Un triunghi de pase al covăsnenilor l-a pus pe Istvan Fulop în poziție de unu la unu cu portarul oaspeților, iar experimentatul jucător al lui Sepsi n-a dezamăgit și a înscris plasat.
Fără ocazii notabile în prima repriză, Vasile Miriuță a făcut nu mai puțin de 3 schimbări la pauză. Iar rezultatele au apărut imediat pe tabelă. Yazalde a prins un șut de excepție de la 20 de metri, iar partida se relansa.
Startul alert de repriză secundă a fost o alarmă falsă pentru cei care așteptau o repriză palpitantă. Ocaziile importante au lipsit până la finalul partidei, iar cele două formații și-au împărțit punctele.
Hermannstadt s-a mulțumit cu un punct primul meci de când Anamaria Prodan a intrat în structura acționariatului, iar lupta pentru evitarea retrogradării nu-i va ocoli pe sibieni în acest final de campionat comprimat.
Sepsi - Hermannstadt 1-1
- Au marcat: I. Fulop '25 / Yazalde '46
- VIDEO cu cele mai tari faze!
Sepsi - Hermannstadt, echipe de start:
SEPSI: Niczuly - R. Dimitrov, Bouhenna, Tincu, Fl. Ștefan - A. Achahbar, Vașvari, I. Fulop - Dumiter, Safranko, M. Ștefănescu
Rezerve: Fejer, L. Fulop, Karanovic, Grassano, Carnat, Barisic, R. Deaconu, Velev, Csiszer
Antrenor: Leo Grozavu
HERMANNSTADT: Figueiredo - A. Vodă, Viera, I. Stoica, Opruț - Dâlbea, R. Pires - P. Petrescu, L. Dumitriu, Cordea - A. Bălan
Rezerve: I. Pop, Luchin, Dobrosavlevici, Tătar, Bușu, Buzan, Sîntean, Yazalde
Antrenor: Vasile Miriuță
{{text}}