Campionate

Gică Popescu, atac indirect la ministrul Ionuț Stroe?! „Acum se bat toți cu pumnul în piept că au făcut și dres!”

+27 Foto
GIcă Popescu, consilier al primului ministru pentru organizarea EURO

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 13 iunie 2020

Gică Popescu (52 de ani), consilier al primului ministru al României pentru organizarea EURO, a oferit o serie de declarații explozive în contextul în care proiectele pentru EURO se apropie cu pași repezi de finalizare.

„Baciul” s-a declarat dezamăgit de felul în care alții își arogă meritele pentru stadiul avansat în care se află proiectele EURO: cele 3 stadioane din București și calea ferată care va lega aeroportul Otopeni și Gara de Nord. Cel mai probabil, aluzie la modul în care ministrul Sportului Ionuț Stroe a apărut pe stadioanele pentru turneul final în inspecție, precum și la televiziuni și în multiple postări în mediul online.

„La acest proiect am muncit enorm. Enorm, pentru că atunci când am preluat coordonarea nu se întâmplase nimic, nu se începuse niciunul dintre proiectele pe care astăzi le avem aproape de final. Am pus foarte mult suflet. Mi-am asumat foarte multe riscuri și cred că sunt singura persoană care a ieșit public și și-a asumat anumite obiective. 

Acum, în momentul în care acestea sunt spre final, văd că toată lumea apare în tot felul de fotografii și se bate cu pumnul în piept că au făcut și au dres”, a spus Popescu la TV Telekom Sport.

Despre EURO, Gică Popescu mai spune că „este un proiect care pe mine mă onorează” și că „nu știu ce voi face după aceea, când se va termina acest proiect va trebui să îmi găsesc altul pe măsura lui”.

GALERIE FOTO. Imagini de la stadioanele Arcul de Triumf, Ghencea și Giulești

VIDEO. 12 iunie, data la care trebuia sa debuteze Euro 2020. Pandemia a anulat turneul final și a scăpat România de o rușine

Citește mai multe știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.