Simona Halep (28 de ani, 2 WTA) a reluat pregătirile în vederea mult așteptatului moment în care circuitul feminin va reîncepe. Artemon Apostu Efremov, unul dintre antrenorii jucătăoarei noastre, a oferit detalii despre cum decurg antrenamentele în această perioadă.
Acesta a remarcat aportul pe care Darren Cahill îl are în continuare în pregătirea Simonei. Australianul monitorizează din Australia antrenamentele lui Halep, prin intermediul unui sistem pe care i l-a făcut cadou luna trecută.
„De când mă aflu în echipa Simonei, observ aportul imens pe care l-a avut în dezvoltarea Simonei (n.a - Darren Cahill). Comunică foarte ușor, foarte direct, vede foarte bine lucrurile și știe cum să transmită mesajul eficient.
Săptămâna trecută, toate antrenamentele au fost în direct pentru Darren, am pus sistemul video în funcțiune. Ne mai dă feedback în timpul antrenamentului pe WhatsApp. E încântat că Simona stă pe teren, că se simte bine și are șansa să lucreze pe zgură, afară. În Australia e sezonul ploios, practic iarna, și zicea că e o vreme foarte frumoasă la noi. La el e frig și bate vântul”, a spus Artemon Apostu-Efremov, la emisiunea „Așii Tenisului”, de la Digi Sport.
Darren Cahill, cadou pentru Simona Halep
Simona Halep încearcă să rămână conectată la pregătire, iar Darren Cahill tocmai ce a venit recent în sprijinul acesteia. Sportiva noastră a primit un colet de la antrenorul său, pachet trimis în România tocmai din îndepărtata Australie. Ce conținea el? Un sistem modern „PlaySight Go”, care are rolul de a monitoriza din mai multe unghiuri sesiunile de antrenament.
{{text}}