Liga 1

Gigi Becali a răbufnit când a aflat că va fi adus cu mandat la Tribunal: „E tentativă de crimă! Am trecut prin asta, știu ce înseamnă”

Gigi Becali, finanțator FCSB

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 14 iunie 2020

Gigi Becali (61 de ani) a răbufnit atunci când a aflat că va fi adus cu mandat la Tribunal, alături de Vali Argăseală (64), la procesul privind transferul lui Mihai Costea de la Universitatea Craiova la FCSB.

Finanțatorul FCSB ar fi trebuit să asiste joi, în calitate de martor, la proces, însă nu s-a prezentat, astfel că la următoarea înfățișare la Tribunal va fi adus cu mandat. În aceeași situație se află și Valeriu Argăseală, președintele roș-albaștrilor.

Gigi Becali: „Ții oamenii în teroare, ești criminal”

Gigi Becali nu este deloc mulțumit de acest lucru, lansând acuzații grave la TV:

„Repet procurorilor și domnului Bologa (n.red. procuror-șef al DNA), dacă vrea să termine cu problemele la DNA să intervină și să verifice abuzurile procurorilor. Ții oamenii în teroare 5-6 ani de zile cu dosar penal mincinos, ești criminal. Reduc viața de la 82 la 70 de ani. Orice procuror care face dosar penal abuziv este tentativă de crimă. Are o tentă de criminal. Am trecut prin asta, știu ce înseamnă. Știu ce au pățit mama mea și copiii mei. Gata!”, a declarat Gigi Becali, la România TV.

„Acum nu mai merge, am înțeles că procurorii le dau peste nas judecătorilor în instanță, până acum i-au redus la tăcere. Vreau să le transmit procurorilor să îmi lase familia în pace. Mă refer la procurorul DNA care mă acuză că am făcut spălare de bani”, a adăugat latifundiarul.

Gigi Becali este martor în procesul lui Adrian Mititelu privind transferul lui Mihai Costea la FCSB. Transferul din 2011 s-a realizat într-o perioadă în care 39 de jucători ai Craiovei se aflau sub sechestru pus de Fisc. Mititelu, finanțatorul FC U Craiova 1948, este acuzat de evaziune fiscală. În prima instanță, acesta a fost achitat.

1,4 milioane de euroa plătit Becali pentru Mihai Costea

MATCH PREVIEW. CFR Cluj - FCSB, 14 iunie

Citește mai multe știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.