Columbianul Radamel Falcao (35 de ani) i-a transmis încurajări lui Florin Andone (27 de ani), după accidentarea suferită aseară, în Rizerspor - Galatasaray, 2-0.
Florin Andone a suferit o leziune a ligamentului încrucișat în minutul 72. Portarul Tarik Cetin a încercat să boxeze o minge, dar a aterizat peste piciorul drept al atacantului român. Radamel Falcao, colegul din atacul lui Galatasaray, a fost primul care s-a interesat de starea lui Andone. A fost lângă el pe teren, iar acum i-a transmis un mesaj emoționant: „Ai mai depășit dificultăți și înainte. O vei face din nou! Fii puternic, Florin!”.
Internaționalul român a reaționat rapid: „Îți mulțumesc pentru cuvintele minunate, «Falca». Pe lângă faptul că ești un jucător mare, ai și o inimă enormă. Ești o persoană bună, îți mulțumesc”.
Ce se întâmplă cu Andone
„În urma examenelor efecuate de Bogdan Andone, a fost depistată o leziune a ligamentului lateral interior și o rupere parțială a ligamentului încrucișat anterior. Detalii despre tratament vor fi dezvăluite după consultarea cu Brighton, echipă de care jucătorul aparține”
- comunicat Galatasaray
{{text}}