După plecarea lui Helmut Duckadam, clubul lui Gigi Becali pierde și singura legătură pe care o mai avea cu istoria echipei despre care spune că îi continuă tradiția și palmaresul.
De duminică seară, Duckadam e istorie pentru FCSB. După fix un deceniu din momentul în care a acceptat colaborarea cu clubul lui Becali, fostul mare portar a decis să renunțe, iar principalul său argument a fost "mai bine plec singur decât să ajung să fiu dat afară". Despărțirea de cel care a fost președinte de imagine îi provoacă FCSB-ului daune majore din perspectiva identității. Mai ales într-o perioadă în care cei din club continuă să susțină că FCSB e continuatoarea Stelei.
Practic, odată cu plecarea lui Duckadam, FCSB pierde și singura legătură viabilă pe care o mai avea cu istoria grandioasă a clubului înființat în 1947. Duckadam nu doar că a evoluat la Steaua în anii '80, dar de numele lui se leagă cel mai mare și mai spectaculos triumf al unei formații de fotbal din România: cucerirea Cupei Campionilor Europeni în 1986. Iar Duckadam a avut o contribuție impresionantă. A apărat toate cele 4 penalty-uri executate de fotbaliștii Barcelonei.
Nu mai departe de luna trecută, site-ul oficial al FCSB-ului a sărbătorit triumful din 7 mai 1986 și a alăturat articolului o fotografie cu Duckadam în prim-plan, care ținea în brațe trofeul decernat câștigătoarelor Champions League. Acum, fără fostul mare goalkeeper, FCSB rămâne un club în care nici măcar o persoană nu mai are statut de glorie a Stelei.
Niciun astfel de nume mare nu se mai află în staff-ul de conducere al clubului, iar toți ceilalți care continuă să activeze n-au avut nimic de a face cu istoria Stelei sau a FCSB-ului. Singurii care s-au intersectat practic cu istoria acestui club, în anii '90 și '00, au fost cei doi arbitri care în prezent fac parte din organigrama roș-albaștrilor: Argăseală și Tudor.
Cine conduce acum FCSB
Valeriu Argăseală - președinte
# E un fost asistent, care a arbitrat-o de multe ori pe Steaua până la începutul anilor 2000
Iulian Ghiorghișor - vicepreședinte
# are rol de director economic
Mihai Stoica - director sportiv
# fost fotbalist, în ligile inferioare, la echipe precum Șantierul Naval Tulcea, Metalosport Galați, Oțelul Galați, Victoria Râmnicu Sărat
# este cel care a produs unul dintre cele mai șocante gesturi din istoria recentă a clubului: în primăvara lui 2005 a coborât din lojă pentru a lovi cu pumnul un suporter al FCSB-ului, care era nemulțumit de prestația lui Dică, pe care îl huiduia și îl contesta
Marius Ianuli "Mache" - team manager
# fost fotbalist mediocru
# este rudă cu Gigi Becali și cel responsabil să transmită antrenorului schimbările dictate de patron
Adrian Ianuli - responsabil ordine și siguranță
# e fratele lui Mache
Sorin Pitu - secretar general
# e cel care participă la anumite acțiuni oficiale ale LPF și FRF
Alexandru Tudor - responsabil Academia FCSB
# fost arbitru FIFA, care a arbitrat-o în zeci de meciuri pe FCSB până în urmă cu un an și jumătate
Cătălin Făiniși - ofițer de presă
# fost ziarist, dar și suporter al unei mari rivale a clubului la care el activează acum, Universitatea Craiova, fiind prezent la multe meciuri în galeria trupei din Bănie
Singura miniglorie e Luțu :))
În conducerea clubului nu e nimeni care să poarte titulatură de glorie sau fost fotbalist important al FCSB-ului. În schimb, Ionuț Luțu, omul de încredere al lui Gigi Becali, e unul dintre cei care au jucat în trecut la Steaua, în urmă cu fix 20 de ani. Luțu e omul bun la toate pentru Becali: îi e șofer, dar rezolvă și multe dintre problemele lui Gigi, de exemplu, e trimis la aeroport să-i ia și să-i ducă pe anumiți preoți și chiar călugări de la Muntele Athos! Cornel Dinu a spus recent că "singurul care se pricepe la fotbal dintre toți cei care sunt la FCSB e Ionuț Luțu, ar face bine măcar pe el să-l lase să-și spună punctul de vedere și tot ar avea de câștigat".
Ce glorii a adus Gigi în conducere
Din 2003, de când a preluat pachetul majoritar de acțiuni, Becali a avut în câteva rânduri alături de el nume grele din istoria Stelei. Primul a fost Marius Lăcătuș, instalat ca președinte în octombrie 2005. N-a rezistat însă foarte mult. Apoi, în 2010, după ce Pițurcă a fost adus de Gigi ca antrenor principal, acesta a insistat ca președinte să fie numit Emeric Ienei. Totul a durat extrem de puțin fiindcă Pițurcă a demisionat după numai două etape. Atunci a fost momentul în care Becali l-a adus în cadrul echipei pe Duckadam.
A umilit aproape toată Steaua '86
De-a lungul acestor ani, Gigi Becali nu doar că nu a adus lângă el în club glorii ale Stelei, dar a intrat în conflict cu aproape toți componenții echipei care în 1986 câștigau Cupa Campionilor. De la Boloni la Lăcătuș, dar și de la Balint la Bumbescu și Tudorel Stoica, Gigi Becali a apelat la jigniri pentru a le reproșa în diverse momente faptul că aceștia îl criticau. Un moment extrem de umilitor pentru foștii fotbaliști s-a produs înaintea meciului FCSB - Chelsea, din optimile de finală ale Europa League, disputat în martie 2013.
Duckadam îi solicitase lui Becali mai multe bilete pentru foștii mari jucători, dar într-o conferință de presă susținută la el la Palat, Becali a aruncat pe jos un teanc de tichete, după care a spus: "Gloriile să vină să le adune, iată-le, astea sunt biletele, că doar nu stau acum să-i duc fiecăruia, personal, biletul". În plus, poate cel mai mare scandal produs de Becali de când e patron la FCSB a fost cel cu Hagi, în 2007, când l-a acuzat în termeni violenți pentru a-l determina să plece din postul de antrenor principal, lucru care s-a și întâmplat.
Duckadam, 2.000 de lei! Fata lui MM, 2.000 de euro!
Supărarea fostului mare portar a venit de la modul în care Gigi Becali s-a comportat pe perioada pandemiei. Patronul FCSB a decis să nu-i mai achite salariul de 2.000 de euro pe lună, ci i-a oferit doar 2.000 de lei, ceva mai mult de 400 de euro. O pierdere de aproape 5 ori. În schimb, sunt persoane în club care n-au avut de suferit. Fata lui Mihai Stoica, Theodora, care a fost angajată la departamentul de marketing, continuă să încaseze câte 2.000 de euro pe lună. Nici lui Marius Ianuli "Mache" nu i-a fost tăiat contractul de 1.600 de euro pe lună.
Granzii Europei își respectă istoria!
Toate echipele mari și foarte mari de pe continent au în conducerea executivă sau cea onorifică nume grandioase din istoria respectivului club. Ajax Amsterdam a fost întotdeauna adeptul acestui concept, de a lăsa echipa să fie manageriată de foști mari jucători. Azi, acest rol îl au Van de Sar și Overmars. Liverpool are și ea grijă de glorii. Kenny Dalglish a președinte onorific, iar ambasadorii clubului sunt nume uriașe: Ian Rush, Michael Owen și Robbie Fowler. În Germania, Bayern Munchen se pregătește de un schimb legendar în conducere: se va retrage Karl-Heinz Rummenigge și va fi instalat Oliver Kahn. În Italia, Juventus și AC Milan sunt conduse de foști fotbaliști de clasă mondială: Nedved la Juve, Paolo Maldini și Zvonimir Boban la Milan.
6trofee Cupa Campionilor Europeni are în palmares Francisco Gento, 86 de ani, toate cu Real Madrid, club în organigrama căruia ocupă poziția de președinte onorific
{{text}}