Liga 1

Decizie de criză la Viitorul, în ciuda supercontractului de sponsorizare cu OMV + Prima reacție: „Este o decizie comercială care aparține în exclusivitate clubului”

Gică Hagi a câștigat campionatul cu Viitorul în sezonul 2016-2017

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 16 iunie 2020

Viitorul a ales să nu mai tipărească revista clubului. Cel mai probabil, decizia a fost luată sub influența crizei provocată de pandemia de coronavirus.

UPDATE: Clubul Viitorul Constanța a reacționat, anunțându-și fanii că va continua proiectul, dar a recunoscut că ia în calcul și publicarea doar în mediul online. „FC Viitorul Constanța dorește să-și informeze suporterii din întreaga țară că va continua proiectul început în luna februarie a acestui an de a edita o revistă a clubului. Modul în care informațiile referitoare la clubul nostru vor fi reflectate în paginile revistei "Viitorul" va fi mereu doar cu acceptul și în termenii stabiliți de FC Viitorul Constanța ! Astfel, decizia de a printa, a publica doar on-line sau a modifica tirajul este o decizie comercială care aparține în exclusivitate clubului”, au informa cei de la Viitorul.

Anunțul a fost făcut de jurnalistul Daniel Nanu pe Facebook: „Deși au semnat un contract important de sponsorizare, circa 1 milion de euro anual, Academia Hagi și Clubul Viitorul au ales să nu mai tipărească revista”.

Revista „Viitorul” a fost lansată în data de 9 februarie 2020, cu scopul „de a fi cât mai aproape de suporteri prin prezența de noi amănunte din viața echipei constănțene”, așa cum informa gruparea condusă de Gică Hagi la începutul anului.

Proiectul a fost gândit chiar de Daniel Nanu, care părea încrezător în luna februarie. „Costul de producție ajunge la câteva mii de euro pe lună, dar este un buget asumat de club”, spunea Nanu pentru paginademedia.ro.

OMV, sponsor principal la Viitorul

1.000.000 de euro e valoarea contractului de sponsorizare semnat în plină pandemie de Viitorul cu OMV, compania care a realizat în 2019 cel mai mare profit în România, aproape 750 de milioane de euro. 

Colaborarea dintre cele două mari branduri, OMV și Hagi, se întinde pe 3 ani, cu posibilitate de prelungire pentru încă doi, iar suma e una extrem de ridicată. În jur de 1.000.000 de euro va încasa Viitorul în fiecare sezon, adică în jur de 10% din bugetul pe care clubul de la Ovidiu l-a avut în 2019 - mai multe detalii, AICI.

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.