Liga 1

Becali: "Să iau titlul! Indiferent cum"

Articol de Dan Udrea   —  luni, 24 martie 2008

Gigi Becali spune că pentru a duce Steaua pe primul loc la finalul campionatului va folosi "orice mijloace morale, chiar dacă nu sînt regulamentare"



Steaua speră mai mult ca niciodată la titlul de campioană, mai ales după eşecul pe care CFR l-a înregistrat la Iaşi. Gigi Becali anunţă că este dispus la orice sacrificiu sau gest pentru a termina pe primul loc la finalul sezonului.

"Pe mine mă interesează să iau titlul. Să-l iau, indiferent cum! Nu mă priveşte cum", a declarat Becali, care a anunţat însă că un singur lucru nu va fi în stare să pună în practică. "Bani arbitrilor nu voi da niciodată pentru că asta ar însemna să fur munca echipei adverse şi eu chestii de-astea nu fac!", a declarat patronul din Ghencea.

În schimb, premierea echipelor care o vor întîlni pe CFR în retur va fi o practică pe care Becali spune că o va întrebuinţa. "Am dat bani atunci cînd permitea regulamentul. De cînd s-a interzis... nu mai spun ce fac. Dar să ştiţi un lucru: eu lucruri imorale nu fac, dar dacă e ceva moral, chiar dacă e neregulamentar, voi face! Înţelege fiecare ce vrea", a continuat Becali.

 


"Dumnezeu e cu mine"

Gigi Becali a spus de ce crede el că Steaua va termina pe primul loc. "Dumnezeu e cel care decide campioana. El a vrut ca bricheta să-l lovească fix în cap pe arbitru în Giuleşti, El a făcut să cîştigăm în minutul 84 cu Urziceni. E clar că numai El va hotărî ocupanta locului 1 şi, din ceea ce văd, vrea să-mi dea mie titlul, iar eu nu voi refuza", a mai spus Becali la Realitatea TV.



"CFR în tur, Steaua în retur"

Fostul arbitru FIFA Adrian Porumboiu a comentat pe marginea greşelilor de arbitraj. "În unele situaţii din acest retur, Steaua a fost avantajată, dar nu trebuie să uităm că în tot turul, CFR a fost în aceeaşi situaţie, chiar şi în meciul de la Vaslui. Una peste alta, există un echilibru al echipelor mari", a declarat Porumboiu.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.