Suporterii au avut parte de un control la sînge aseară, în Ghencea, pentru a împiedica evenimentele petrecute în Giuleşti
Frica de suspendare a terenului propriu şi de pierdere a partidei cu 3-0 la "masa verde" i-a alertat la maximum pe stelişti. Oficialii roş-albaştrilor le-au cerut oamenilor de ordine ca fiecare suporter să fie controlat amănunţit înaintea meciului cu UTA pentru a se evita incidentele petrecute joi, în Giuleşti, cînd Alexandru Deaconu a întrerupt partida în minutul 73, după ce a fost lovit cu o brichetă în cap.
Suporterii au fost aspru verificaţi din cap pînă în picioare, iar brichetele, pixurile sau brelocurile cu însemnele Stelei au fost aruncate într-o cutie. Angajaţii BGS au alocat 30 de secunde pentru fiecare spectator, fapt ce a dus la cozi interminabile şi a stîrnit mînia fanilor. Foarte nervoşi, susţinătorii Stelei s-au împins şi au încercat să pătrundă cu forţa, jandarmii fiind nevoiţi să intervină pentru ca evenimentele să nu degenereze. Nervozitatea a atins cote maxime în momentul fluierului de start al partidei, cînd sute de fani încă se aflau în afara arenei pentru control.
{{text}}