Liga 1

RMN financiar al Ligii 1: au crescut veniturile, au scăzut pierderile » FCSB, codașa competiției

FCSB, pierdere record

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu  —  joi, 18 iunie 2020

Cifrele oficiale pe anul 2019 arată că încasările sunt mai mari cu aproape 25% față de cele din 2018, în vreme ce pierderea totală s-a diminuat cu 50%. Drepturile TV continuă să reprezinte principala sursă de finanțare, 35%.

Este pentru al 3-lea an consecutiv în care cluburile din Liga 1 sunt obligate de FRF să-și facă public întreg raportul financiar, așa cum e el depus la Ministerul Finanțelor. Toate cele 14 echipe și-au trimis dosarul la Casa Fotbalului, administrația Burleanu le-a postat pe site, iar concluziile finale, analizate per total, dar și individual, club cu club, sunt dintre cele mai interesante. De la veniturile extrem de mari reușite de echipe pe parcursul anului trecut până la procentul salariilor în cheltuielile anuale, dar și ponderea fiecărei surse de venit, capitol la care drepturile TV continuă să fie lider autoritar.

VENITURILE 70 de milioane de euro 

Suma totală pe care au raportat-o în 2019 cele 14 cluburi care acum sunt în Liga 1, reprezentând veniturile, toate cele în afara vânzărilor de jucători, se ridică la 70 de milioane de euro. O medie de 5 milioane de euro pentru fiecare club. De departe, clubul care a raportat cele mai mari încasări a fost CFR, mai ales datorită parcursului europen, de pe urma căruia a bifat bonusuri record din partea UEFA. Aproape 20 de milioane de euro a fost ceea ce a produs campioana Ligii 1!

28,5%din toate veniturile Ligii 1 pe 2019 au fost realizate de o singură echipă, CFR Cluj

Față de anul 2018, încasările echipelor de pe prima scenă au crescut cu 13 milioane de euro, mai precis cu 23%. Acum 2 ani, totalul veniturilor în Liga 1, cele din exploatare, nu din rezultatul transferurilor de fotbaliști, a fost de numai 57 de milioane de euro. Practic, diferența e dată de ceea ce a reușit CFR, care prin accesul în play-off-ul Champions League și, ulterior, în grupele Europa League, a luat exclusiv de la UEFA nu mai puțin de 13,4 milioane de euro.

 Față de numai 1,2 milioane de euro în 2018! Principala sursă de venit continuă să fie drepturile TV. Procentul pe 2019 reprezentat de sumele plătite de televiziuni este de 35%. Nicio altă sursă nu depășește 23%. În schimb, biletele vândute au o pondere aproape nesemnificativă, de numai 6%!

Defalcarea și ponderea veniturilor 

SursăSumă (euro)Procent
Drepturi TV25.000.000 35
Bonusuri UEFA 16.400.000 23,5
Sponsorizări 16.300.000 23
Venituri autorități locale 4.700.000 7
Bilete 3.900.000 6
Alte venituri 5

CHELTUIELILE Salariile, peste 60% din cheltuieli!

 În totalul cheltuielilor din exploatare, cea mai mare felie e reprezentată de bugetul de salarii pe care îl are fiecare club. Procentul salariilor atinge 63% și s-a ridicat în 2019 la circa 55 de milioane de euro. O medie de aproape 4 milioane de euro pentru fiecare echipă în parte. Cele mai mici cheltuieli le-a avut nou promovata Academica Clinceni, doar 1,3 milioane. Cele mai mari, CFR Cluj, 17 milioane de euro!

TRANSFERURILE Rezultat financiar peste 2018 

Cluburile din Liga 1 continuă să bifeze profit considerabil din ceea ce înseamnă exercițiul financiar rezultat din raportul sume cheltuite versus sume încasate pe transferurile fotbaliștilor. Pe parcursul anului trecut, profitul în această balanță este de 13 milioane de euro. Cu 1,4 milioane peste ceea ce se reușise în 2018. Liga 1 a cumpărat de 8,1 milioane de euro și a vândut de 21,1 milioane de euro. La capitolul sume investite în achiziții, 3 cluburi, CFR, FCSB și Craiova, au cheltuit cea mai mare parte, 5,5 milioane de euro! În schimb, la capitolul vânzări pe primele locuri sunt Craiova (7,3 milioane de euro), Viitorul (7,2) și Botoșani (2).

BALANȚA FINANCIARĂ Pierderi la jumătate din 2018

 Per total, Liga 1 a fost pe minus anul trecut. Totalul cheltuielilor a fost mai mare decât totalul veniturilor, iar pierderea se ridică la 5,2 milioane de euro. Totuși, trendul e pozitiv, fiindcă acum 2 ani cluburile de pe prima scenă au avut un deficit de nu mai puțin de 10,6 milioane de euro. Chiar și în 2017, pierderea a fost un pic mai mare decât cea din 2019.

Cine a făcut profit 

ClubCâștig (euro)
Viitorul 1.800.000
Sepsi 1.260.000 
Craiova 1.200.000 
CFR 1.100.000 
Gaz Metan 350.000 
Botoșani 135.000

Cine a avut pierderi 

Clubpierdere (euro)
FCSB4.500.000 
Dinamo 1.860.000 
Astra 1.580.000 
Hermannstadt 1.550.000 
Clinceni 330.000 
Iași 220.000
Voluntari 210.000 
Chindia 200.000

2,25 milioane de euroau plătit cluburile din Liga, pe parcursul anului 2019, către impresari, suma fiind de două ori și jumătate mai mare decât cea din 2018

Datoriile sunt de peste 80 de milioane!

 La finalul anului trecut, cluburile din Liga 1 au raportat datorii care însumau 84,3 milioane de euro. Lider incontestabil este CFR Cluj, cu o sumă incredibil de mare, aproape 23 de milioane de euro. Practic, din întreaga datorie a campionatului, trupa din Gruia "cotizează" cu mai mult de un sfert!!! Aproape întreaga sumă reprezintă ceea ce are de recuperat patronul Nelu Varga și sunt sumele pe care acesta le-a introdus în club, în perioada 2017-2019, sub formă de împrumuturi. Pe locul 2 în topul datoriilor se află Craiova, cu 15,6 milioane de euro. La fel stau lucrurile și în Bănie, peste 80% din sumă e către propriul finanțator, Mihai Rotaru.

VIDEO / EXCLUSIV Un fost președinte AJF rupe tăcerea: „Gică Popescu nu a pierdut alegerile FRF, ci i-au fost FURATE! Sunt persona non grata pentru Burleanu”

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.