Liga 1

Gică Popescu iese la atac după acuzele de blat și arată cu degetul spre Dinamo: „Noi nu v-am acuzat atunci! Vă ascundeți incompetența pe spatele nostru”

Gică Popescu, președintele Viitorului, se războiește cu toată lumea după acuzele de blat de la Chindia - Viitorul, scor 2-1

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 18 iunie 2020

Gică Popescu, președintele Viitorului, se războiește cu toată lumea după acuzele de blat de la Chindia - Viitorul, scor 2-1. 

Fanii dinamoviștii au acuzat formația lui Gică Hagi că s-a dat la o parte în fața Chindiei și că totul face parte dintr-un complot împotriva „câinilor”. Gică Popescu le-a amintit de ultima etapă a sezonului regulat, când Dinamo a pierdut în deplasarea de la Gaz Metan, 0-1, și a trimis Viitorul în play-out. 

Gică Popescu: „Dinamo n-a putut face egal”

„Am introdus o echipă care a jucat foarte bine contra Craiovei într-un amical şi a câştigat cu 3-0. Mi-era teamă de perioada asta de inactivitate, pentru că există acest pericol real al accidentărilor. Uitaţi-vă ce se întâmplă la FCSB. Noi nu suntem pregătiţi să jucăm două meciuri la rând cu aceeaşi formulă. În plus, la noi nu există titular, iar acum am fost obligaţi de situaţie să apelăm la această formulă. 

 Nu ne poate acuza nimeni. Am dominat clar, iar aceste cluburi care ne acuză încearcă să-şi ascundă lipsa de performanţă şi rezultate pe spatele nostru. Nu aş vrea să fiu considerat răutăcios, dar după meciul lui Dinamo la Gaz Metan, când dacă Dinamo făcea un egal eram în playoff... Dinamo juca foarte bine, dar nu a putut face un egal. Noi nu am acuzat, nu vorbim despre asta”, a declarat Gică Popescu la TV Telekom Sport. 

Gică Popescu l-a sunat pe Paraschiv

Imediat după Chindia - Viitorul, Ciprian Paraschiv, președintele lui Poli Iași, a postat un mesaj subtil, prin care compara partida cu un meci de teatru. Gică Popescu l-a contactat pentru a lămuri lucrurile. 

„Ce treabă avem noi cu alte echipe? La anumite meciuri, Hagi a schimbat 11 jucători. În sferturile Cupei noi am jucat cu echipă de juniori. În fiecare an, în playoff, noi schimbam 6-7 jucători. L-am sunat şi pe Ciprian Paraschiv de la Iaşi şi mi-a zis că el nu a vrut să spună ce a spus. Terminaţi cu prostiile astea legate de blaturi. Sunt oameni care vor să-şi ascundă incompetenţa pe spatele nostru. Să joace şi să-şi câştige puncte, că nu i-am adus noi în situaţia asta”.

VIDEO / EXCLUSIV Un fost președinte AJF rupe tăcerea: „Gică Popescu nu a pierdut alegerile FRF, ci i-au fost FURATE!”

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.