International   •   Campionate   •   MUNTENEGRU

Focar la derby » Şapte fani s-au îmbolnăvit de coronavirus după ce au asistat la Partizan - Steaua Roşie

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 19 iunie 2020

Suporterii au readus virusul în Muntenegru, ţara care nu mai avea de 14 zile cazuri pozitive de coronavirus. „Există iresponsabili şi infectările ar putea creşte. Doi au ajuns la spital”, anunţă autorităţile sanitare.

Încă un meci, de data asta după relaxarea restricţiilor, s-ar fi transformat într-un focar de COVID-19. Derby-ul Partizan - Steaua Roşie 1-0, din semifinalele Cupei Serbiei, jucat pe 10 iunie, la Belgrad, cu peste 16.000 de spectatori, a provocat apariţia de noi cazuri de coronavirus în Muntenegru. Microbiștii muntenegreni au făcut deplasarea, dorindu-și să vadă cel mai așteptat meci din campionatul Serbiei.

„Eram pe zero de multă vreme şi iată acum avem şapte pacienţi, dintre care doi au ajuns la spital cu probleme serioase. Este evident că deplasarea lor la meciul de la Belgrad a generat situaţia. Mă aştept ca importarea virusului să ducă la creşterea numărului de infectări în următoarele zile”, a dezvăluit joi Jevto Erakovici, directorul Centrului clinic de la Podgorica.

„Virusul nu mai are putere”


Expertul epidemiolog îi acuză pe fani: "Ne temeam că o să apară noi bolnavi după ce am redeschis graniţa cu Serbia, dar dacă ne uităm la comportamentul iresponsabil al unor indivizi sau al unor grupuri, există riscul să avem şi mai mulţi internaţi. S-a întâmplat la Atalanta-Valencia, dar virusul nu mai are acelaşi potenţial din martie. Cei întorşi de la stadionul din Belgrad trebuiau să intre la izolare!". 

Pe 2 iunie, Muntenegru declarase pandemia încheiată după 28 de zile consecutive cu zero noi infectaţi. Are doar 9 decedaţi şi 337 de cazuri. 

Start amânat din cauza fanilor

Tot în Muntenegru, Rudar-Budućnost 0-4 a început cu 30 de minute mai târziu. Motivul? Numărul prea mare de spectatori adunaţi la meci, 600 în loc de 200, cât prevedea protocolul. Arbitrul nu a fluierat startul decât după ce tribunele arenei din Pogdorica s-au golit de două treimi din fani, respectându-se distanţarea socială. 


Citește și alte știri din fotbalul internațional

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.