Handbal

Nora Mork a plecat de la CSM București! Jucătoarea explică: „E din cauza unor probleme grave de sănătate în familia mea”

Nora Mork FOTO: csmbucuresti.ro

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 19 iunie 2020

CSM București a anunțat azi oficial că s-a despărțit de jucătoarea norvegiană Nora Mork, 29 de ani.

„CSM București și Nora Mork au decis, de comun acord, încetarea relațiilor contractuale. Din cauza unor probleme de sănătate serioase în familia sportivei, norvegianca a solicitat încheierea colaborării cu clubul nostru, pentru a reveni în țara natală și a le fi alături celor apropiați. 

Transferată la începutul sezonului trecut, Nora a câștigat o Supercupă a României alături de tigroaice, meci în care s-a și accidentat. Ulterior, Mork a suferit o operație la ligamentele piciorului stâng și a urmat un program de recuperare. Revenirea pe teren era programată pentru luna Aprilie, dar aceasta nu a mai avut loc, întrucât toate competițiile au fost suspendate din cauza pandemiei. 

Apreciem poziția Norei, ne pare rău pentru această situație și regretăm plecarea ei, dar îi urăm multă baftă și putere! Sperăm ca gândurile ei frumoase referitoare la CSM București pentru viitor să se realizeze!”, informează clubul din Capitală.

„Din cauza unor probleme grave de sănătate în familia mea, am luat decizia să mă mut în Norvegia pentru viitorul apropiat. Astfel, pot fi aproape de cei dragi într-o perioadă foarte dificilă. Atât antrenorul meu, cât și conducerea CSM București, au demonstrat o mare empatie cu situația noastră. Sunt profund recunoscătoare pentru înțelegerea de care au dat dovadă și pentru felul în care au gestionat această problemă delicată. Visul meu este să câștig titluri cu CSM București, dar deocamdată chestiunile umane au prioritate. Le urez mult succes tuturor celor din echipă”
Nora Mork

Jucătoarea ar putea ajunge la Vipers Kristiansand, unde e dorită de antrenorul Ole Gustav Gjekstad.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.