Căutând în arhiva foto a GSP după fotografii cu galeria Rapidului, am retrăit puțin din emoțiile care mă animau în perioada în care m-am simțit un suporter rapidist.
Să revezi momente de emulație a galeriei în care te-ai regăsit într-o perioadă, instantanee de la meciuri pe care le-ai văzut pe viu acum mulți ani, când Rapidul era Rapid sau de când le urmăreai cu sufletul la gură la televizor atunci când nu aveai cum să ajungi pe stadion, par acum lucruri dintr-o cu totul altă viață.
Totul până când am dat peste această poză dintr-un moment crucial al istoriei Rapidului. Câțiva suporteri răsfirați la tribună a II-a a defunctului Giulești agită două bannere și două torțe modeste în comparație cu spectacolele pirotehnice care au făcut peluza celebră. Mesajul lor: „Planul nostru de salvare / George Copos la răcoare”.
Privind retrospectiv, nu a fost un plan prea bun, nu-i așa? Copos chiar a fost puțin la răcoare, dar pe bietul nostru Rapid nu prea l-a salvat nimeni. Ba chiar l-a lăsat să moară în faliment, ca apoi, de pe stârvul lui să resuscităm tot felul de alte «Rapiduri», doar, doar am mai putea prelungi puțin nostalgia noastră rapidistă. Însă nici un Rapid actual nu poate fi același Rapid autentic cu cel care și-a trăit ultimele clipe de viață în acel sezon în care suporterii au fluturat mândri planul lor salvator.
Banner-ul afișat e de la meciul cu Oțelul Galați, pierdut în sezonul 2012/2013 în Giulești, cu scorul de 2-3, după o triplă marcată de Pena. A fost o reacție a suporterilor dezamăgiți că echipa lor căzuse pe locul 9, fusese eliminată din Cupa României, iar conducătorii trupei giuleștene băgase Rapidul în insolvență pentru ca datoriile pe care clubul le avea la acel moment să fie reeșalonate.
A fost și o bătălie dintr-un lung război de uzură dintre George Copos și o parte a galeriei, care a pornit din faptul că patronul era considerat „zgârcit” în investițiile făcute în club, dar și pentru că nu mai avea forța financiară de a menține Rapidul între echipele care se băteau la titlu.
A fost durerosul sfârșit al unei povești frumoase, marcate de două din cele trei titluri ale Rapidului, de patru Cupe ale României, dar și de celebrul sezon UEFAntastic. Peste doar câteva luni de la afișarea acelui banner, în mai 2013, Copos își lua oficial mâinile de pe Rapid, fiind cu bune, cu rele, patronul cel mai profilic al echipei din Giulești.
Ulterior avea să declare că momentul care l-a convins să iasă definitiv din lumea fotbalului a fost cel în care suporterii giuleșteni au venit să îi scandeze la o înfățișare la tribunal că și-l doresc la pușcărie.
Suporterii au câștigat acea bătălie, „planul de salvare” li s-a îndeplinit: peste încă un an Copos a intrat la închisoare în „Dosarul Transferurilor”. Dar mai departe „salvarea” nu a prea existat, iar războiul a fost pierdut de toată lumea. De Copos, de suporteri, dar mai ales de Rapid care și-a dat duhul sub oblăjduirea unor patroni care nu au făcut nici 5% din ce a făcut George Copos pentru istoria Rapidului și care vor fi dați uitării.
Așa că noi, cei care am fost suporterii Rapidului de altădată, am rămas acum cu opțiuni. Să ținem cu unul din noile Rapiduri existente, fie că e cel înființat de Primăria Sectorului 1, de AFC Rapidul lui Horia Manoliu sau de „Frumoșii Nebuni ai Giuleștiului”. Sau cu niciuna și să rămânem mândri suporteri ai Rapidului de altădată, cel care a dispărut la faliment și care se regăsește în multe din fotografiile Galeriei FOTO de mai jos:
{{text}}