Fotbalul a revenit, așa cum am promis, iar acest weekend este primul în care se joacă în toate campionatele puternice. Cu excepția celor care s-au speriat cam repede și au decis să încheie mai devreme (Franța, Belgia, Olanda și Scoția), ligile de top propun partide foarte interesante, derby-uri de zile mari și cu mize uriașe. De asemenea, trebuie să stați cu ochii și pe celelalte campionate, în care avem români și care se pot dovedi la fel de profitabile la pariuri sportive.
Serie A, Bundesliga, Premier League și La Liga sunt pe val
Italienii au produs Renașterea pentru a doua oară. În locul lui Machiavelli, Pico della Mirandola, Michelangelo și Da Vinci vor excela din acest weekend Ronaldo, Eriksen, Immobile și Lukaku. Asta pentru că Serie A și Italia au trecut peste clipele groaznice din ultimele luni și reîncep luptele de gladiatori. Sâmbătă și duminică se vor juca ultimele 4 meciuri ale etapei cu numărul 25, cu Inter – Sampdoria cap de afiș, iar de luni începe să joace toată lumea. Sâmbătă, începând cu ora 16:30, se vor juca și toate meciurile penultimei etape din Germania, acolo unde mai contează cu adevărat doar lupta pentru locul 4, dintre Leverkusen și Gladbach, precum și cea pentru evitarea retrogradării, dintre Mainz și Dusseldorf.
Vineri seara începe și etapa cu numărul 30 din Premier League, cu Tottenham – Manchester United pe post de vedetă. Sâmbătă avem, printre altele, Brighton – Arsenal și Watford – Leicester, cu Vardy alergând după titlul de golgheter, iar duminică se joacă “Merseyside Derby”, Everton – Liverpool. Spaniolii sunt deja în focuri, dar distanța dintre Real Madrid și Barcelona e aceeași: două puncte. Ambele au însă o etapă foarte grea și care ar putea decide totul. Catalanii joacă vineri seara la Sevilla, iar madrilenii joacă duminică la Sociedad, bascii fiind în luptă pentru ultimul loc de Liga Campionilor, disputat și de Getafe și de Atletico Madrid.
Polonia, Austria, Grecia, Cehia, Turcia și Danemarca cern sitele
Alte campionate puternice și în care avem și români implicați sunt cele din Polonia, Turcia, Cehia, Bulgaria și Ungaria. Titlurile în Austria, Grecia și Danemarca par adjucate, dar nu încă! În Exstraklasa sunt derby-uri mari între primele 4 clasate. Legia primește vizita lui Slask, Piast joacă împotriva lui Lech Poznan, în timp ce MKS Cracovia (echipa lui Cornel Râpă și Sergiu Hanca) se duelează cu Jagiellonia, dar pare să piardă lupta pentru cupele europene.
În Bulgaria, Cosmin Moți, Dragoș Grigore și Claudiu Keșeru sunt campioni cu Ludogoreț, iar duminică au meci cu locul 6 din play-off, Beroe Stara Zagora. Cu 12 puncte peste Lokomotiv Plodviv și CSKA Sofia, puține se mai pot întâmpla peste Dunăre. Turcii ascut însă iataganele, Trabzonspor și Istanbul BB părând că pot duce lupta la tilu până în ultima etapă. BB joacă vineri seara la Ankara, iar Trabzon, egala sa la puncte, închide etapa luni, la Alanya. Un meci foarte așteptat este Galatasaray – Gaziantep, acolo unde Șumudică, Maxim și Toșca trebuie să reziste în fața unui leu rănit și cu un pas fals făcut spre titlu săptămâna trecută. Sivasspor, echipa lui Paul Papp, are și ea șanse la titlu și joacă duminică la Konya.
Salzburg a gafat și etapa trecută și mai are doar 5 puncte peste Rapid Viena. Wolfsberger pare însă un adversar numai bun de antrenament pentru trupa din orașul lui Mozzart, duminică, începând cu ora 18:00. Și în Danemarca avem același film, Copenhaga neabandonând lupta cu Midtjylland, care are 9 puncte avans. Urmează cele două meciuri directe și orice e încă posibil, dar doar dacă liderul se mai împiedică undeva. Duminică, acasă cu Aarhus, nu pare posibil, mai ales după acel 0-0 cu Brondby, meci jucat joi. Brondby a ajutat-o pe Copenhaga, dar duminică o poate și încurca, pentru că o primește pe propriul teren, de la ora 19:00.
Olympiakos – Panathinaikos e meciul care a dat de multe ori la propriu foc Atenei și care se joacă duminică seara pe Karaiskaki. Cu 17 puncte peste locul 2, AEK Atena, olimpienii mai găsesc cumva motivație să câștige și sunt favoriți și în acest meci.
Cehii sunt și ei în etapa a treia a play-off-ului, iar Slavia mărșăluiește spre titlu. Are 6 puncte peste Viktoria Plzen și meci mai ușor decât urmăritoarea sa, în această etapă. Slavia joacă sâmbătă la Ostrava, iar Plzen joacă duminică cu Jablonec. Sâmbătă poate avea loc un duel al românilor în Cehia! Locul 3, Sparta Praga, echipa lui Florin Niță, joacă pe teren propriu cu Slovan Liberec, echipa lui Alexandru Băluță. Să sperăm că ambii vor fi titulari.
Multe alte meciuri din multe alte campionate se joacă însă în acest weekend pe continent și în lume. De multe ori e chiar recomandat să ieși din cercul granzilor și să-ți cauți meciurile câștigătoare în zone exotice.
Încasează bonusurile de bun venit!
Ca să guști la maxim cel mai tare weekend fotbalistic de după restart, deschide cont online la Superbet și încasează Bonusul de Bun Venit Sport, care poate ajunge până la 500 de lei! Adaugă-l și pe cel de Casino, care poate ajunge până la 1.200 de lei, și pregătește-te pentru SuperCâștiguri. Iar ca totul să fie super, am eliberat încasările tale! Din 14 mai, beneficiezi de retrageri fără limită de sumă, dacă optezi pentru transfer bancar! Pentru retragerile pe card, suma maximă a crescut de la 45.000 de lei la 200.000 de lei. SuperDistracția continuă la Superbet. Vino online sau în agenții, acolo unde te așteptăm să joci în SuperSiguranță!
de Gigi Stancu, Superbet
{{text}}