Barcelona, liderul din La Liga, a remizat pe terenul celor de la Sevilla, 0-0, în etapa a 30-a din La Liga. Duminică, rivala Real Madrid poate deveni lider în Spania, dacă va câștiga cu Real Sociedad.
După două victorii în primele două meciuri de la reluarea competiției, 4-0 cu Mallorca și 2-0 cu Leganes, Barcelona a făcut un joc modest pe terenul Sevillei și a terminat la egalitate, 0-0. Meciul a fost unul intens, cu ritm, iar elevii lui Julen Lopetegui au reușit să se apere foarte bine și să nu lase spații de care catalanii să profite.
Prima repriză a fost una dominată teritorial de Barcelona, însă jucătorii lui Quique Setien au amenințat poarta doar prin Leo Messi. Argentinianul a executat destul de bine două lovituri libere, însă portarul Vaclik a fost de fiecare dată mai inspirat.
După pauză, Sevilla a devenit mai amenințătoare. Andaluzii au avut în minutele 55 și 57 două ocazii mari. Mai întâi, Lucas Ocampos a tras violent, din unghi, de la 6 metri, însă Marc Andre Ter Stegen a avut un reflex senzațional și a respins mingea. Ulterior, Munir a șutat la colțul lung, de la 12 metri, dar portarul german a fost din nou la datorie.
Catalanii au replicat prin Leo Messi, în minutul 73, dar șutul din lovitură liberă a fost respins iar de Vaclik. Pe final, ambele echipe au mai avut câte o ocazie. Luis Suarez a tras, în minutul 88, pe poartă din mijlocul careului, iar șutul lui Sergio Reguilon (90+1) a fost reținut de Ter Stegen.
După 30 de etape, Barcelona este lider, cu 65 de puncte, iar Sevilla este pe 3, cu 52. Dacă Real Madrid (62 de puncte) va câștiga duminică pe terenul lui Rael Sociedad, elevii lui Zinedine Zidane trec pe locul în La Liga, având avantajul meciurilor directe.
{{text}}