Dumitru Munteanu, component în generația de aur a Petrolului, a murit vineri, 19 iunie, la 87 de ani.
Fostul atacant al ploieștenilor era cel mai în vârstă supraviețuitor al Petrolului din vremurile de aur. Trupul lui Dumitru Munteanu va fi depus azi la capela cimitirului Dămăroaia, iar înmormântarea va avea loc pe 21 iunie. Dumitru Munteanu a murit la 13 ani după fratele său geamăn, Anton.
„Fraţii Munteanu erau adevăraţi vrăjitori ai balonului. I-aş compara cu inconfundabilul Dobrin"
- Ovidiu Ioaniţoaia, director GSP, în 2010
Dintre cei care obțineau marea victorie cu Liverpool, sigura victorie a unei echipe din România contra „coronoranilor”, mai sunt în viață frații Dridea, Mircea și Virgil, Eduard Iuhas, Camil Oprișan, Alexandru Boc și Alexandru Pall. Munteanu a fost pe teren la titlul câștigat de Petrolul în 1957-1958, din aceea echipă mai fiind în viață doar Mircea Dridea și George Marin.
VIDEO. Interivu cu Dumitru Munteanu, în 2018
„Am avut cea mai artistică echipă din istoria fotbalului românesc”
În mai 2018, Dumitru Munteanu a vorbit pentru Gazeta Sporturilor despre viața și cariera sa și despre amintirile despre marea echipă a Petrolului.
„Ne-am născut cu mingea de cârpă la picior! Eu și fratele meu, Anton, eram specialiști la confecționarea lor. Le făceam din niște ciorapi militari albi, trei sferturi, rezistenți, iar în interior aranjam niște zdrențe și împleteam totul cu sfoară. Nu putea juca însă oricine, fiindcă îți rupeai picioarele dacă nu știai s-o lovești. Trebuia să dai numai cu ristul!
Îmi pregăteam singur și ghetele. Înainte de primele purtări, le băgam puțin în apă, apoi le băteam cu un ciocănel în vârf și pe laterale. Lăsam tari doar partea din spate și tălpile, pe care îmi montam niște crampoane cubice, pilite de mine. Veneau mănușă pe picior. Balerini! Simțeam mingea pe degete când o atingeam
Eu și Anton am dat împreună peste o sută de goluri, o grămadă din lovituri libere! Se dusese deja vorba despre noi până la București. M-a cules un sergent direct de pe stradă! «Mergeți cu mine la București!». Am ajuns la CCA în '55, în același timp cu Gheorghe Constantin «Profesorul». Mai erau acolo Onisie, Bone, Moldoveanu, frații Zavoda, Apolzan. Mie și lui Anton nu ne-a plăcut însă niciodată armata, gradele. «Drepți, sus, jos!». Ne doream să scăpăm dracului d-acolo! Cum pierdeai un meci, cum apărea un general să te «săpunească»! Am preferat să mergem la Ploiești, fiindcă-l cunoscusem pe Oană pe terenul din Dămăroaia. Fusese extremă dreapta la Juventus, era simpatic și dornic să facă treabă, nu pus doar pe luate, precum mulți conducători și antrenori.”, spunea atunci Dumitru Munteanu.
{{text}}