Media

Amintiri inedite cu Radu Banciu: „Și acum am coșmaruri! Niciodată în istoria fotbalului nu a existat așa ceva”

Radu Banciu este recunoscut pentru comentariile sale spumoase

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 21 iunie 2020

Jurnalistul Radu Banciu (50 de ani) a relatat, în direct la TV, o întâmplare inedită din cariera sa de comentator sportiv.

În timpul meciului Minyor Pernik - Pirin Blagoevgrad din campionatul bulgar, Banciu și Andi Stănescu (colegul lui de comentariu) au fost deranjați de lătratul unui câine care se afla în apropierea stadionului gazdelor.

Radu Banciu: „Am ieșit năuci de acolo”

„Cușca acelui câine era chiar în spatele stadionului. Tot meciul nu a făcut altceva decât să latre. Eu îl întrebam pe Stănescu: «Ce minut e? Cât mai e din meci?», dar nu ne auzeam de câine. La pauză, când ne-am dat jos căștile și ne-am dus să bem o apă de la cișmea și să vedem ce face Adela Popescu pe la garderobă, am stat și noi liniștiți. 

Ne-am întors pe vârfuri, ăia ne urlau din regie: «Bă! 7, 6, 5...». Când intrăm, ne se auzea nimic. Ne uitam unul la altul și ne spuneam: «Tace! Tace!». Vorbeam în șoaptă să nu cumva să-l deranjăm. N-a suflat bine arbitrul începutul reprizei a doua că ăla a și început să latre. Am ieșit năuci de acolo. Eu îl am în căști și acum. De multe ori mă trezesc și aud lătratul acela de câine. Fabulos! Niciodată în istoria fotbalului nu a existat așa ceva! Și acum am coșmaruri. În urmă cu 2-3 nopți m-am trezit și îmi lătra un câine în urechi. Mă uitam la ceas, era 4 dimineața. Mi-a lătrat până la 6:30!”, a spus Banciu la Look Sport.

CV RADU BANCIU:

  • Presă scrisă: Prosport (1998-1999, 2001-2006, 2007-2009), Gazeta Sporturilor (1999-2001), SportTotal (2006-2007)
  • Emisiuni TV: „Fotbal All Inclusive” (Look Sport, 2019-prezent), „Lumea lui Banciu„ (B1, 2011-prezent), „Razii de Noapte (B1, 2011), „Pe Bune” (Sport.ro, 2010).
  • Emisiuni radio: „Unșpe metri” (Sport Total FM, 2007-2016), „Nocturne” (Pro FM, 2010-2011), DJ la „France Bleu Provence” (1993-1995)
  • A comentat competiții precum Cupa Africii (2005-2008) sau Turul Franței (1998-2008)

Citește mai multe știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.