Sporturi   •   Tenis   •   WTA

Irina Bara a renunțat să mai joace în Serbia, după cazurile de coronavirus de la turneul lui Djokovic: „Au fost prea relaxați!”

Irina Bara în acțiune pe zgura de la Roland Garros în 2018 FOTO Raed Krishan

Articol de Roxana Fleşeru   —  miercuri, 24 iunie 2020

Irina Bara, locul 159 WTA, încearcă să rămână optimistă, deși turneele pentru jucătoarele cu clasamentul ei sunt foarte puține în luna august

Ultima competiție pentru Irina Bara, 25 de ani, a fost în luna martie, la Lyon, când a ajuns până în optimi de finală. „Atinsesem o formă destul de bună, mă simțeam bine, jocul mergea foarte bine. Această întrerupere nu a venit într-un moment oportun pentru mine, sper să-mi regăsesc forma când voi reveni la turnee", a spus jucătoarea de 1,64 m. 

De atunci și până acum a urmat o perioadă complicată, cu multe incertitudini, dar și cu un pic de bucurie pentru că nebunia circuitului a fost întreruptă și s-a putut bucura de momentele petrecute alături de familie. 

Ar fi trebuit să joace începând de săptămâna viitoare la o competiție organzată de Janko Tipsarevici la academia sa din Belgrad, însă s-a răzgândit nu pentru ce s-a întâmplat la Adria Tour, când patru jucători, printre care și Novak Djokovic, au fost depistați pozitiv la COVID-19, ci pentru că încă există carantină obligatorie la revenirea în România. 


Întrecerea organizată de fostul jucător de Top 10 se află în desfășurare la masculin, fără public și cu restricții diverse. 

Deocamdată nu știe care va fi prima sa competiție, mai ales că turneele pentru jucătoarele cu clasamentul său sunt foarte puține. 

- Irina, ce faci, te-ai apucat de antrenamente?

- Da, mă antrenez la Centrul Național, m-am întors de aproape patru săptămâni în București. Nu am venit în prima pentru că nu știam dacă se deschid toate cluburile, am ajuns când lucrurile erau deja stabilite 

- Cum a fost prima zi la antrenamente? 

- A fost bine pentru că am lucrat mult fizic în perioada de izolare. Nu am avut nicio problemă, în plus, eu am mai jucat, am un teren de zgură acasă, la părinții mei, așa, din când în când, cât să nu uit, nu antrenamente, pentru că nu știam când începem și cum facem. 


- Cum a fost perioada aceasta pentru tine? 

- Foarte complicată, ca pentru toată lumea. Am încercat să mă bucur de ea cât de mult am putut, am petrecut mult timp cu familia, am avut liniște. Eu nu prea stau cu părinții mei de obicei pentru că locuiesc la București, iar ei pe lângă Oradea.

 - Ai rămas conectată la tenis sau te-ai rupt complet? 

- Am încercat să fac lucrurile cu măsură, m-am pregătit fizic foarte bine, deși e greu atunci când nu știi pentru ce și pentru când. Au fost săptămâni în care nu aveam idee când vom reveni, nici acum nu este foarte clar. Am încercat să iau lucrurile ușor, să mă bucur de perioada de izolare și să nu fac nimic forțat.

6 meciuria jucat Irina Bara în circuitul WTA în acest sezon, câștigând trei

 Suma confidențială 

- Financiar, cum a fost această perioadă, ai primit ajutor de la WTA?

- Da, din fericire m-am încadrat în numărul de jucători care au primit. E foarte OK că ni l-au oferit. 

- Ne poți spune cât a fost compensația? 

- Nu, pentru că e confidențial, cei de la WTA ne-au atras atenția asupra acestui fapt, au fost tot felul de criterii în funcție de care s-a decis suma. Pentru noi nu e mare lucru fiindcă jucătorii cu clasamentul meu aveam alte venituri de la Grand Slam-uri, de la alte turnee mai mici din care plăteam antrenamente, turnee, deplasări. Deocamdată nu avem niciun câștig și nici nu știm când vom avea. Am primit informații că începem din 3 august, dar nu sunt prea multe turnee. E un singur WTA și ITF-uri în Thailanda și America.

139 estecea mai bună poziție atinsă de Irina Bara în clasamentul WTA, pe 13 august 2018

 "Se putea întâmpla la orice turneu"

 - Știind cum arată calendarul, ai idee unde o să mergi? 

- E complicat pentru că eu nu merg în Thailanda sau America în primele săptămâni din august. Sper că mai adaugă și alte turnee prin Europa, în Franța, Italia, Germania. Nu mă văd călătorind atât de departe deocamdată pentru că nu știi dacă ești safe. Iată ce s-a întâmăplat și acum în Serbia, la acest tur. 

- Ce părere ai tu despre asta?

- Mi s-a părut că au organizat prea devreme turneele. Trebuiau să ia mai multe măsuri de siguranță, erau necesare. Au fost prea relaxați. Cred că se putea întâmpla la orice turneu, chiar la primul de la reluare. Cel mai important este să fie toată lumea în siguranță, atunci ar trebui să revenim la competiții și să călătorim liniștiți, dar deocamdată nu știu dacă e cazul. 

- Apropo de Serbia, la început tu apăreai pe afișul turneului organizat de Janko Tipsarevici la Belgrad, o să mai mergi? 

- Nu o să mai particip, nu numai din cauza întâmplărilor din zilele trecute, dar și pentru că nu s-au ridicat restricțiile, eu când aș fi revent din Serbia trebuia să stau două săptămâni în carantină și nu-mi permit, de asta am decis să nu joc. Am sperat că restricțiile de călătorie se vor relaxa, am tot așteptat, dar nu s-a întâmplat așa. Mi-aș fi dorit să joc, dar e foarte complicat. 

- Federația Română organizează vreun turneu local în această perioadă? 

- Nu, fiecare se pregătește cu echipa lui și așteptăm să vedem ceva clar de la ITF sau WTA, noi am primit calendarul, dar pentru cineva cu clasamentul meu nu prea ai ce să joci. Sunt și niște ITF-uri prin Europa, dar doar de 15.000, poate spre sfârșitul lui august să mai apară câte ceva. Mai așteptăm, cum a trecut perioada asta din martie până acum o să treacă și de acum încolo. Important e că ne putem pregăti, nu prea știm pentru ce.

2020 este anulîn care Irina a fost convocată pentru prima oară în echipa de Fed Cup a României, ea neintrând deloc pe teren la întâlnirea cu Rusia de la Cluj-Napoca

„E greu să te antrenezi acum fiindcă nu poți să tragi prea mult ca să atingi la un moment dat forma, pentru că asta și-o dorești pentru turneu”-Irina Bara

„Acum e un fel de presezon, dar nu știm cât de lung, iarna perioada este de cinci săptămâni, șase maximum. Dar toată lumea e în aceeași situație și încercăm să ne descurcăm, o să fie OK până la urmă”- Irina Bara

„Noi nu contăm?" 

Organizatorii de la US Open, 31 august - 13 septembrie, au decis ca la ediția din 2020 să nu existe calificări și tablourile de dublu să fie reduse la 32 de poziții, exact tablourile unde ar fi putut participa Irina Bara. „Nu am nicio șansă să merg acolo, nici la simplu, nici la dublu. Nu sunt de acord cu această decizie și nu sunt singura. Dacă organizezi tabloul principal, de ce nu ai organiza și calificări? Dacă iei măsurile potrivite, dacă toată lumea le respectă, noi nu contăm?", a spus românca. 

Alături de Mihaela Buzărnescu, Bara a atins sferturile de finală la dublu la Roland Garros în 2018. Până acum ea nu a evolaut pe niciun tablou principal la un turneu de Mare Șlem la simplu.

Citește mai multe știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.