Andrei Păunescu, fiul lui Adrian Păunescu, a povestit cum a fost compus imnul Rapidului, la o miuță la care a luat parte și directorul Gazetei Sporturilor, Ovidiu Ioanițoaia, pe atunci jurnalist la revista Flacăra.
„Acest imn s-a născut foarte simplu. Era iunie 1980, eram la redacția Flacăra, tata ne-a luat în mașină pe mine, aveam 11 ani, pe Victor Socaciu, care era tânărul folkist de atunci și pe care-l lua peste tot, scriau și făceau împreună lucruri frumoase pentru cenaclul Flacăra, pe Ovidiu Ioanițoaia, gazetar sportiv la revista Flacăra, și pe Victor Niță, tot de la Revista Flacăra.
Povestea imnului Rapidului
Am ajuns la stadionul Giulești. Nu era zi de meci, era o zi în care Flacăra juca fotbal la poarta dinspre tunel, dinspre Teatrul Giulești. Ne încălzeam, urma să înceapă o miuță și tata, în timp ce dădeam în minge, i-a zis lui Victor Socaciu: «Victore, du-te și ia chitara de la mașină! E prea frumos momentul ca să nu scriem un cântec.
Reamintesc: Rapidul era în Divizia B. Se luptase cu un an înainte cu Scorniceștiul, atunci abia pierduse lupta pentru promovare cu Progresul, parcă. Până s-a dus Victor Socaciu la mașină să ia chitara, nu exista muzică, nu exista nimic, nu existau versuri, tata i-a zis lui Ovidiu Ioanițoaia:
«Ovidiu, ia o hârtie!». Ioanițoaia nu avea hârtie cu el că veniserăm să jucam fotbal. A luat un șervețel, o chestie, un carton de mici, nu știu ce, ce era pe acolo prin așa-zisul tunel, la intrarea spre vestiare și tata i-a spus: «notează!»
«Suntem peste tot acasă / Porțile ni se deschid / Nu-i echipă mai frumoasă și iubită ca Rapid».
Uite, am în față, cu scrisul lui Ovidiu Ioanițoaia, hârtia de atunci. Apoi, Victor Socaciu a luat chitara, a scris muzica, tata a continuat să dicteze versurile la celelalte strofe și așa mai departe.
Asta s-a întâmplat acum fix 40 de ani, e povestea unui cântec uriaș pentru o echipă minunată și mereu prigonită, ceea ce tatăl meu a surprins în poezia imnul Rapidului. Suntem peste tot acasă... singura echipă din lume care oriunde se duce e mai iubită chiar decât echipa gazdă.
Tata nu numai că iubea Rapidul, dar avea o solidaritate teribilă cu echipele civile și mai ales cu cele prigonite de sistem. Din păcate, Rapidul în niciun sistem n-a fost favorizată. Maximum a fost lăsată să-și facă treaba, așa cum s-a întâmplat și în '99 și 2003 când a luat titlul.
Tata avea o dragoste de părinte care-și iubește copilul. D-aia a și scris acest imn. Desigur, marea dragoste a tatei era Craiova, dar iubea și Rapidul”, a povestit Andrei Păunescu la Rapid TV.
Păunescu a avut geniu. Două dintre cele mai iubite imnuri sunt făcute de el (nr. al Craiovei și al Rapidului). Era mare amator de fotbal și a iubit mult Craiova și Rapidul. S-a născut cu Craiova în suflet, dar i-a iubit și pe giuleșteni.
Se întâmpla des ca Păunescu să compună poezii în orice fel de împrejurare, avea o capacitate de improvizație extraordinară! Mergeam uneori cu el cu mașina, rareori, și cu secretara lui, doamna Gina. Mergeam de aici până la Suceava, să zicem, și îi dicta 10 poezii secretarei. Exagerând puțin, pe un drum București-Suceava și retur, Păunescu scotea un volum de poezii.
Când era inspirat scria cu o ușurință uluitoare. Tot ce spunea era vers.
- Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor
{{text}}