Liga 1

ASTRA - FCSB » VIDEO Bogdan Vintilă, mesaj pentru tinerii din lot: „Să-și vadă de treabă! N-au făcut mare lucru”

+40 Foto
Bogdan Vintilă a prefațat duelul Astra - FCSB

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 28 iunie 2020

Bogdan Vintilă (48 de ani), antrenorul FCSB, a susținut o conferință de presă înaintea partidei contra Astrei Giurgiu de mâine.

  • Astra și FCSB se întâlnesc luni, 29 iunie, de la ora 20:00, în etapa #5 din play-off-ul Ligii 1. Meciul poate fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.RO și în direct la Digi Sport, Telekom Sport și Look Plus.

ASTRA - FCSB » VIDEO Bogdan Vintilă: „Mergem să câștigăm!”

„Mergem să câştigăm meciul cu Astra! Victoria cu Dinamo ne-a dat încredere şi a arătat că avem resurse să jucăm un fotbal bun şi să câştigăm. Astra are un lot valoros. Este adevărat că Tamaş era exponenţial pentru ei, dar şi cei care îl vor înlocui sunt la fel de buni. Ei joacă dezinvolt, nu au nimic de pierdut şi acestea sunt cele mai grele meciuri. 

Cu siguranţă că Alibec și Budescu vor să câştige, dar şi noi trebuie să ne ridicăm la nivelul pretenţiilor noastre, să jucăm la victorie şi să câştigăm. Trebuie să ne impunem jocul”, a declarat Vintilă.

De asemenea, antrenorul roș-albaștrilor a vorbit și despre tinerii din lotul său, pe care i-a îndemnat la echilibru: „Ei sunt văzuţi ca posibili viitori fotbalişti. Talent au mulţi, dar important este să fie echilibraţi, iar noi trebuie să-i ajutăm să rămână echilibraţi. Nu trebuie să-i lăsăm să creadă că au făcut mare lucru. Nu au făcut decât să debuteze și să scoată capul în fotbalul mare. Mai au mult de demonstrat şi mult de muncit. Le transmit un mesaj: fără muncă nu poţi să faci nimic! Munca bate talentul, din punctul meu de vedere. Şi trebuie să muncească, să-şi vadă de treabă, să fie serioşi, pentru că noi suntem alături de ei. Staff-ul şi ceilalţi jucători cu experienţă sunt alături de ei şi îi ajută în fiecare zi. Trebuie să ai mereu grijă de ei”.

Bogdan Vintilă, antrenor FCSB: „Obiectivul echipei este participarea într-o cupă europeană”

Obiectivul echipei este participarea într-o cupă europeană, fie că este ca urmare a câştigării campionatului sau ca urmare a câştigării Cupei. Este un obiectiv al clubului pe care ni l-am asumat şi ne dorim să-l atingem. Dar atât, în rest nu am discutat cu patronul despre impunerea vreunui obiectiv de câștigare a Cupei. De când am venit aici ştiam că obiectivul este participarea într-o cupă europeană

CFR Cluj - Craiova este o partidă interesantă. Să vedem la ora jocului, pentru că, aşa, speculaţii şi pronosticuri se pot face înainte, dar eu nu fac asta. Îmi doresc în primul rând să câştigăm noi la Astra şi pe urmă vedem ce rezultat va fi şi acolo 

Bogdan Vintilă

FOTO Cele mai interesante imagini din meciul Dinamo - FCSB 0-3

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.