Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ - CRAIOVA 2-3

CFR CLUJ - CRAIOVA 2-3. Sorin Cârțu a părăsit stadionul în timpul derby-ului: „M-am supărat!”

+36 Foto
Sorin Cârțu nu a prins pe stadion finalul meciului CFR Cluj - Craiova 2-3

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 29 iunie 2020

Sorin Cârțu (64 de ani), președintele CS Universității Craiova, a dezvăluit că a plecat de la stadion în momentul în care CFR Cluj a marcat primul gol al derby-ului câștigat în cele din urmă de olteni (3-2).

  • Oltenii au început foarte bine meciul, iar în minutul 10 deschideau scorul prin Koljic. Imediat după pauză, trupa lui Bergodi a mai profitat o dată de spațiile din apărarea campioanei. Mihăilă a scăpat singur cu Arlauskis și l-a lobat pentru 2-0. 
  • Următoarele 20 de minute din meci aveau să aparțină clujenilor. Deac și Vinicius au egalat pentru echipa lui Dan Petrescu, lăsând impresia că jocul se îndreaptă în favoarea ardelenilor. Surpriză însă. Cicâldău a punctat decisiv cu 3 minute înainte de final și a adus-o pe Craiova la un singur punct de liderul CFR.

La 2-1 am am plecat de la teren, n-am văzut golul lui Vinicius. Nu mi-a fost frică, m-am supărat că în loc să avem 3, 4 - o ajungeam la 2-2! Oricum, din 2014 şi până acum cred că e cea mai importantă victorie. Putem spune că suntem echipa momentului, cea mai bună din campionat, avem dreptul să visăm frumos, să ne facem scenarii şi să încercăm să reuşim.

Am avut masca pe faţă la bucurie, ce distanţare?! Să vedem ce fac acum, pentru că vin o mie de suporteri la aeroport! Ar fi super să jucăm cu trofeul pe masă şi cu spectatori în ultima etapă. Ar fi nebunia de pe lume, nu s-ar mai ţine cont de nimic, fanii noştri ştiu să se bucure. Acum, în aceste 5 etape ne dăm examenul de maturitate, să nu ne punem piedică”, a spus Cârțu, potrivit digisport.ro.


Suporteri la returul dintre Craiova și CFR Cluj?

Există și un scenariu SF pentru finalul incendiar de sezon. Ca partida din ultima etapă dintre Craiova și CFR Cluj de pe „Oblemenco” să se dispute cu suporteri.

Totul depinde însă de Ministrul Sănătății, care, cel puțin pentru moment, nu a permis nici măcar deschiderea parțială a stadioanelor pentru accesul fanilor.


VIDEO Dan Petrescu: „Sunt probleme interne la club! Craiova e acum favorită la titlu”

Citește mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.