Denis Alibec (29 de ani) a făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale sale din acest campionat. Vârful Astrei a înscris o „dublă” în meciul cu FCSB, câștigat cu 3-2, luându-și o nouă revanșă în fața echipei care a renunțat la el în 2018.
„La 0-2 nu mă așteptam să mai revenim. Am arătat ca o familie. Am primit un impuls la pauză din partea lui Mister (n.r - Bogdan Andone).
Cred că prima repriză a fost cea mai bună repriză a Stelei din acest campionat. Nu mai știam pe unde să alergăm, dar știam că ei vor cădea în repriză secundă”, a spus Alibec.
„Nu eu am vrut să plec de la FCSB, am fost dat afară. Dar nu știu dacă aș mai fi rămas, se strânseseră multe atunci. Important e că mi-am revenit și mi-am relansat cariera aici”
Denis Alibec
Denis Alibec: „Sper să pot fi lăsat să plec”
În finalul interviului, Denis Alibec a mărturisit că așteaptă un transfer din străinătate, transmițându-i un mesaj patronului Ioan Niculae: „Mai am multe de spus fotbalului, sper să pot fi lăsat să plec să joc și eu în cupele europene”, a spus Denis Alibec.
Premieră pentru Denis Alibec în Liga 1, la 29 de ani + bilanț senzațional contra fostei echipe
Denis Alibec a înscris, la 29 de ani, primul gol în campionat cu o lovitură de cap. Căpitanul Astrei a marcat pentru 1-2 lovind cu capul o minge pe care a centrat-o Radunovici de pe stânga. Denis adunase 64 de goluri fără să fi marcat cu capul până acum.
În minutul 80, Denis Alibec a reușit „dubla”, reușind cel de-al cincilea gol din acest sezon împotriva FCSB-ului. Acesta marcase o „dublă” și în precedentul meci direct, câștigat de Astra cu 3-1 pe Arena Națională.
{{text}}