Testul 3 al lui Jonathan Rodriguez (30 de ani, mijlocaș central), pozitiv, a declanșat ancheta epidemiologică la FC Botoșani. Căpitanul moldovenilor se afla în izolare și nu a intrat în contact cu echipa.
Argentinienii Jonathan Rodriguez și Juan Bautista Cascini s-au întors în țară pe 18 iunie, iar primul a fost depistat cu COVID-19, a anunțat azi ziarul local Monitorul de Botoșani.
„Testarea a fost făcută, conform normelor metodologice în vigoare, în astfel de situații. A fost declanșată o anchetă epidemiologică”, a declarat Monica Adăscăliței, directorul DSP Botoșani, pentru sursa citată.
FC Botoșani a confirmat până la urmă informația: Rodriguez, pozitiv cu COVID-19
Informația celor de la Monitorul de Botoșani fusese inițial infirmată în parte de președintele lui FC Botoșani, Cătălin Anton. Acesta precizase pentru GSP.ro că testul doi al lui Rodriguez ieșise neconcludent, nu pozitiv. Totuși, la câteva minute distanță, moldovenii au confirmat că la al treilea test argentianul a fost depistat pozitiv.
FC Botoșani s-a aflat în imposibilitatea de a-i readuce în țară pe Rodriguez și Cascini până pe 18 iunie. Cei doi au luat decizia de a pleca acasă atunci când s-a hotărât suspendarea Ligii 1. La întoarcere, au intrat în izolare.
Jonathan Rodriguez
Medicul echipei FC Botoșani, Dr. Petre Rădăuceanu, a fost și el depistat pozitiv cu COVID-19 în urmă cu 3 săptămâni. Ulterior, acesta a fost testat negativ și a părăsit clinica în care se afla.
{{text}}