CS Universitatea Craiova jonglează cu resursele financiare și-și permite luxul de a avea condiții de a face performanță ca în Occident.
Craiova a relansat campionatul. L-a relansat bine de tot, astfel încât Dan Petrescu a spus că juveții sunt favoriți la titlu, deși sunt la un punct în spatele liderului CFR Cluj la finele turului play-off-ului.
CS Universitatea Craiova jonglează cu banii
Echipa lui Cristiano Bergodi a ajuns luni dis-de-dimineață la ora 1:00 în Bănie, a celebrat victoria din Gruia cu cei 800 de ultrași ce-au aprins cerul la aeroport, după care a stat în cantonament și refacere. Partea secundă a zilei a fost liberă. Gruparea din Craiova este unde este în acest moment datorită banilor. Au fost investiți cu cap, există un management solid, nu s-a făcut rabat de la condiții.
Iată 5 dovezi:
- Joi se pleacă la Sibiu cu avionul, pentru meciul de vineri cu Gaz Metan. În ultimii trei ani, echipa a efectuat deplasări, interne și externe, foarte mult pe calea aerului. Ocazional, în Capitală, s-a venit cu trenul, pentru a se evita traficul. Când au dorit să joace un dublu amical cu Viitorul, juveții i-au adus și dus înapoi pe Hagi și compania cu avionul. Curse charter. Din Craiova nu există nicio cursă internă. Un charter costă între 9.000 și 12.000 de euro/ora de zbor. Și se calculează ora de zbor de la locația de unde pleacă aparatul
- Vara trecută, pentru deplasarea de la Atena, în vederea meciului cu AEK, alb-albaștrii au închiriat o companie lituaniană. Nu doar pentru meciul din Grecia, cât și pentru o deplasare în Moldova. În total, 80.000 de euro afacerea
- Echipa joacă pe prime la punct: 300 de euro/punct dacă juveții sunt pe locul 3, 400 de euro/punct dacă sunt pe 2, 500 de euro/punct dacă sunt pe prima poziție a clasamentului. Indiferent că partida se dispută acasă sau în deplasare. Acestor bonusuri li se adaugă primele de obiective pe care și le-au negociat jucătorii împreună cu reprezentanții lor
- Salariul mediu la Craiova e aproximativ 11.000 de euro pe lună. Nu există o diferență mare între remunerația maximă din lot, aproape 14.000 de euro, și salariul mediu. Ceea ce nu creează o groapă între jucători, din punct de vedere financiar. Cum este, de exemplu, la Dinamo, echipa care este „lanterna roșie" a clasamentului. În Ștefan cel Mare, salariul cel mai mare ajunge la 16.000 de euro, Fabbrini, iar cel mediu este de 6.000 de euro pe lună. Plus că mulți fotbaliști au contracte situate pe la 2.000 de euro/lună
- Nu există discrepanțe salariale foarte mari între fotbaliștii importanți ai grupării. Nistor, Cosici, Koljici, Pigliacelli, Ivan și Gustavo câștigă peste 12.000 de euro pe lună. Cicâldău, Bancu, Vătăjelu și Bălașa peste 10.000 de euro pe lună. Tinerii eligibili Under 21 care pătrund în echipă au ajuns și ei să primească peste 1.500 de euro pe lună
Este de aplaudat ceea ce am văzut la U Craiova. Vorbim de condiții și de profesionalism. Doar așa se ajunge la profesionalism și poți să clădești un club puternic pentru viitor
- Gheorghe Hagi, antrenor Viitorul
Suntem cu voi/ Vă urmăm prin vânt și ploi/ Faceți-ne o bucurie/ Aduceți titlul în Bănie!
- Mesajul suporterilor craioveni la revenirea echipei în Bănie
120 de mii de euroa costat ultimul cantonament de iarnă al oltenilor, la un complex de 5 stele din Antalya
Așa e la Craiova
Vineri, juveții au meci la Mediaș, cu Gaz Metan, după care, în Bănie, partida cu FCSB, pe 11 iulie. După cei 800 de ultrași care i-au primit călduros pe jucători în noaptea de duminică spre luni la aeroportul din Craiova, sunt așteptați zeci de mii de oameni în jurul arenei „Ion Oblemenco" la proximele partide de acasă.
„Dacă batem la Mediaș, vor fi 10.000 de oameni în jurul stadionului cu FCSB. Iar dacă jucăm cu trofeul pe masă în ultima rundă, cu CFR Cluj, acasă, vor fi cel puțin 30.000 de oameni lângă arenă! Nu ai cum să-i controlezi pe toți", au spus oficialii din Bănie. „Ar fi nebunia de pe lume, nu s-ar mai ține cont de nimic. Craiova știe să se bucure", a comentat și Sorin Cârțu.
{{text}}