Handbal

Fost golgeter al Serbiei, transfer în România » Se va bate pentru promovare

Jelena Terzic, noua jucătoare de la Corona

Articol de Iulian Cuibar  —  marţi, 30 iunie 2020

Corona Braşov a semnat contract cu un inter dreapta care vine din liga sârbă, Jelena Terzic, 25 de ani, fostă campioană în țară vecină cu Jagodina în anul 2018 și golgeteră a campionatului un an mai târziu, cu nu mai puţin de 200 de goluri marcate.

În sezonul recent încheiat, Terzic a reușit alături de echipa Naisa să se califice în semifinalele Cupei Challenge, însă ca efect al pandemiei cu noul Covid-19 competiția a fost anulată, iar echipa nu a putut să-și joace șansa pentru marea finală europeană. De remarcat faptul că pînă la momentul întreruperii competiţiilor europene, Jelena marcase 19 goluri în Europa, fiind în topul celor mai bune 10 marcatoare.

La nivel de echipă națională, Jelena Terzic este medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale Universitare din 2018, iar în acelasi an a reprezentat Serbia la Jocurile Mediteranene.

Corona Brașov se întărește

„Am ales Corona şi proiectul de viitor de la Brașov pentru că sunt convinsă ca va fi un pas important în cariera mea. Echipa are un antrenor despre care am auzit lucruri frumoase, cu o carieră bogată în handbal și sunt convinsă că toată această experiență mă va ajuta să progresez. Îmi doresc ca atât eu cât și echipa să ne atingem obiectivele”, a declarat jucătoarea din Serbia.

Aceasta a mai precizat că îşi doreşte alături de trupa de la poalele Tâmpei un sezon excelent în care să îşi aducă şi ea aportul. „Handbalul din România este la un nivel de top, campionatul este foarte puternic, iar dovadă stau rezultatele înregistrate constant și jucătoarele cu nume care au decis să vină să joace aici. Îmi doresc foarte tare ca împreună, la Brașov, să reușim un sezon excelent, iar aportul meu la echipă să fie relevant și justificat”.

Oficialii Coronei au anunțat luni că vor înscrie echipa în Divizia A (după ce a fost retrogradată în urma scandalului terapiei interzise cu laser intravenos), sub comanda antrenoarei Simona Gogîrlă, cu obiectivul de a reveni în Liga Națională în 2021.

Citește și alte știri din handbal: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.