Fotbal   •   Liga 1   •   POLI IAȘI - HERMANNSTADT 2-3

POLI IAȘI - HERMANNSTADT 2-3. Mircea Rednic se simte „vânat”: „Domnul arbitru i-a băgat în joc! Dă-le lor, dar dă-ne și nouă!”

Mircea Rednic e nemulțumit de arbitrajul lui Radu Petrescu

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 30 iunie 2020

Hermannstadt a învins-o pe Poli Iași, scor 3-2. Mircea Rednic (58 de ani) contestă arbitrajul brigăzii conduse de Radu Petrescu. 

„Domnul arbitrul i-a băgat în joc. Am avut și un penalty jumătate care nu s-a dat. Contează foarte mult. Ei au jucat foarte agresiv. L-au scos pe Andrei Cristea din joc în prima repriză, nici galben nu i-a dat. La golul 2 al lor, fault clar la Șerban, lângă abitrul de tușă, nu a dat nimic. Sigur, și noi am greșit. Am intrat în jocul lor în repriza secundă. Le-am zis la pauză să fie calmi, să paseze, să evite duelurile, că asta știu să facă. E greu să joci. Și la Voluntari am avut penalty. Mai clar de atât nu se poate. Ok, dă-le lor, dar dă-ne și nouă ce avem. Chiar nu îl recunosc pe băiatul ăsta, băi fratele meu (n.r. arbitrul Radu Petrescu)”, a declarat Mircea Rednic la Look Sport. 


Rednic se simte nedreptățit

„Și programarea... Ei au avut o zi în plus de odihnă. Contează foarte mult. Acum jucăm duminică de la ora 13:00, cu Sepsi. Poate am deranjat pe mulți la început. Noi muncim, nu trebuie să fim bătaia lor de joc. Arbitrii sunt puși acolo să arbitreze, nu să influențeze. Noi suntem singuri, asta e clar. Trebuie să obținem totul pe teren, mai mult nu putem să facem”, a spus Rednic. 

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.