Liga 1

EXCLUSIV Cristi Borcea, anunțul momentului pentru fanii lui Dinamo: „Știu ce vor suporterii, dar nu mă mai întorc niciodată!”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 02 iulie 2020

Cristi Borcea, fostul investitor al lui Dinamo, care a fost condamnat la 6 ani și 4 luni de închisoare în „Dosarul Transferurilor”, a dezvăluit la „Prietenii lui Ovidiu” că nu se va mai întoarce niciodată în fotbalul românesc, arată cu degetul spre oficialii statului român și crede că Dinamo ar redeveni cea mai tare echipă din România dacă ar avea stadion de cinci stele.

  • Emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, realizată de Ovidiu Ioanițoaia, este difuzată în fiecare miercuri seară, de la ora 20:00, pe GSP.RO

- Cristi, când te întorci la Dinamo?
- Eu nu mă mai întorc niciodată în fotbal. Exclus! Știu ce vor suporterii, dar am trecut prin prea multe ca să mă mai întorc. 

- Suporterii chiar vor un dinamovist adevărat.
- Cred că orice dinamovist ar trebui să vină alături de Dinamo. Am citit prin presă că și Mohammad Murad ar fi interesat. Omul ăsta în orice afacere a intrat a făcut investiții! Eu, de exemplu, în Olimp am băgat 6 milioane de euro într-un hotel, iar el a băgat 35! Eu însă nu mai vin la Dinamo indiferent de situație!

- Nici Patrick?
- Dacă-și schimbă mentalitatea și opinia. El a fost entuziasmat, dar ce-am pățit eu i-a mai luat din elan. Am spus că mai pot ajuta doar dacă Dinamo va juca pe stadionul Arcul de Triumf și se vor vinde toate abonamentele, eu voi cumpăra toate lojele! Trebuie să vină fiecare dinamovist cu ceva.

„Dacă Dinamo avea stadion era cea mai puternică echipă din România”

- Păi, cum să vină dacă nici stadion n-are echipa asta.
- Eu vă spun că dacă Dinamo avea stadion era cea mai puternică echipă din România. De departe! Nea Ovidiu, vorbim acolo de 20 de hectare în paragină. În centrul Bucureștiului! Unde mai există așa ceva?

- Toată lumea spune că e Badea de vină!
- Nu e deloc așa. El vrea să se facă stadionul, dar nu se poate. Societatea e în insolvență și nu poate să rămână unul cu datoriile și să dea bunurile! Se duce imediat la pușcărie. Dar vă garantez că Nicolae Badea e un om de bună-credință. 

- Dar ce, Negoiță nu mai are bani?
- Negoiță are foarte mulți bani, dar nu mai vrea să dea. Are afaceri, are și bani, dar nu mai vrea să se implice. A ajuns să zică: „De ce să fiu înjurat pe banii mei?". Eu aveam discuții cu galeria: „Bă, eu sunt dintre voi. Nu-mi mai înjurați acționarii, sponsorii, că pleacă! Pleacă oamenii, sunteți nebuni? Înjurați-mă pe mine, că eu sunt antrenat!".

„Fanii îmi vopseau gardurile acasă când eram pe locul 2”

- Le-ai dat și bani suporterilor?
- Eu nu dădeam bani la galerie din moment ce ei îmi vopseau gardurile acasă când eram pe locul 2! Pe Vasile Turcu, săracul, dacă-l înjurai, pleca imediat. Dacă m-aș întoarce în fotbal, aș face-o doar la Dinamo, dar nu mă mai interesează.

- Că tot ai adus vorba, se cam chinuie să-l aresteze pe Săvulescu!
- E cetățean italian și a fost judecat de un tribunal din Italia și n-a fost găsit vinovat. Despre ce vorbim?

  • Borcea a fost la Dinamo în perioada 1998-2012 și a câștigat 4 campionate, 6 Cupe și 2 Supercupe.
  • În martie 2014, Cristi Borcea a fost condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare în „Dosarul Transferurilor” pentru deturnare de fonduri, fals în acte și înșelăciune. A fost eliberat condiționat din Penitenciarul Jilava la începutul lunii iulie 2018, după ce a ispășit puțin peste 4 ani de închisoare.
  • În februarie 2019 a fost din nou condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în Dosarul Retrocedărilor, alături de Dragoș Săvulescu și Radu Mazăre. El a fost acuzat de procurorii DNA că a prejudiciat statul român şi municipiul Constanţa cu aproximativ 28 de milioane de euro. A fost eliberat în noiembrie 2019, după 9 luni.

URMĂREȘTE AICI ÎNTREAGA EMISIUNE CU CRISTI BORCEA:

CITEȘTE ȘI:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.