Unii fotbaliști au primit upgrade-uri care i-au lăsat cu gura căscată pe fani.
Pentru că ciclul FIFA 20 se apropie de final, în fiecare zi apar tot felul de topuri sau clasamente. Așa că nu a mirat pe nimeni că gamerii au identificat și cele mai „ciudate” carduri pe care le-au întâlnit în ultimate Team, cel mai popular mod al simulatorului de fotbal.
Primul exemplu este cel al suedezului Robin Quaison, atacantul de la Mainz, care avea un card de bază de 75 OVR. Ei bine, jucătorii au rămas uimiți când au descoperit cardul lui din Echipa Sezonului, de 93 OVR, care rivalizează cu cele ale celor mai buni atacanți din joc.
Upgrade-uri chiar și de 30 de puncte pentru jucătorii din Ultimate Team
De un salt spectaculos s-a bucurat și Victor Osimhen, atacantul celor de la Lille. Acesta a pornit de la un card de 74, dar evoluțiile lui i-au adus progresiv carduri mai bune, în Echipa săptămânii și nu numai, până când a ajuns la cel de Echipa Sezonului, un „monstru de 93 OVR”. Cel puțin în cazul lui nu a fost un salt atât de mare ca în cazul lui Quaison sau, mai ales în cel al lui Maja, jucătorul celor de la Bordeaux, care a început cu unc ard de 66 OVR, iar în Echipa Sezonului a avut unul de 93 OVR, cu niște atribute excelente, upgradate chiar și cu 30 de puncte.
Gamerii au semnalat și cardul americanului Opara, fundașul devenind, după ce a primit 92 în Echipa Sezonului, unul din cei mai buni fundași din joc, la fel de greu de depășit ca un Sergio Ramos sau Van Dijk, ceea ce i-a supărat pe mulți gameri.
Dar cel mai surprinzător card a venit tot din Germania, din liga a treia, de la Meppen. Deniz Undav, care a pornit cu un card de 64, iar apoi a primit direct cardul de Ultimate Team, de 92 OVR, spre stupoarea tuturor jucătorilor, care nici nu știau de unde a apărut acest super atacant, comparabil cu numele mari din joc.
{{text}}