Mircea Rednic a scos bani din buzunar pentru jucătorii Iașiului, dar a ajuns să aibă cea mai proastă medie de puncte, 0,77, din toată cariera de antrenor.
Banii nu aduc fericirea. Așa se spune. Iar în cazul lui Mircea Rednic, zicala e perfect valabilă. La Dinamo, în 2018-2019, l-a ajutat pe Negoiță cu vreo 350.000 de euro, iar jucătorilor le-a dat prime din buzunar. Degeaba. I-au mulțumit arătându-i ușa, pe motiv că n-a câștigat play-out-ul.
La Iași, unde e din ianuarie, s-a implicat din nou financiar, cu aproape 200.000 de euro. A ajutat la salarii, cu 100.000 de euro, la licență, cu 60.000, și-a scos fotbaliștii în oraș, la restaurant, și i-a stimulat, tot din buzunar, pentru orice punct obținut. Iar salariul de 8.000 de euro lunar nu l-a luat, din informațiile Gazetei, decât o singură dată.
Eforturile făcute n-au însă efectul scontat. Dacă nu l-au trădat jucătorii, prin prestația lor, cum s-a întâmplat în majoritatea cazurilor, l-a dezavantajat arbitrajul. Ca marți seară, la 2-3 cu FC Hermannstadt, când „centralul" Radu Petrescu și ajutoarele sale au avut un veritabil blackout.
Și astfel, cu 9 înfrângeri, o remiză și doar 3 victorii în Liga 1 și în Cupă, „Puriul" a ajuns la o medie de doar 0,77 puncte pe partidă! Cea mai proastă pe bancă din întreaga carieră, conform transfermarkt.de.
3 eșecuriși o remiză au înregistrat ieșenii cu Rednic pe bancă, în 4 meciuri în care au condus pe tabelă cu 1-0
{{text}}