Liga 1

Contre la Poli Iași » Ciprian Paraschiv îi replică primarului Chirica: „Eu nu am încasat un salariu”

Mihai Chirica (centru) și Ciprian Paraschiv (dreapta)

Articol de Aurelian Botezatu  —  Friday, 03 July 2020

Președintele Iașiului, Ciprian Paraschiv, a comentat acuzele edilului Mihai Chirica la adresa persoanelor din club „ce stau pe sinecuri” și a apreciat că „declarațiile dânsului au venit într-un moment nepotrivit”.

Pe ieșeni îi așteaptă un meci extrem de complicat cu Sepsi. Adversar în fața căruia nu doar că n-au câștigat niciodată, dar au și încasat o mamă de bătaie în prima manșă a semifinalelor Cupei, la Sfântu Gheorghe (1-5). În ideea de a proteja echipa, până trece „valul", președintele Ciprian Paraschiv a publicat o scrisoare deschisă în care a insistat pe faptul că, până la finalul play-out-ului, „avem nevoie de încredere și de unitate". 

Tensiuni la Iași

În același timp, însă, n-a lăsat nesancționate afirmațiile primarului Mihai Chirica. Edilul Iașiului atrăsese atenția asupra unor persoane „ce stau pe sinecuri" în birourile clubului, dar Paraschiv, „înscăunat" în Copou pe 1 februarie, consideră că Mihai Chirica și-a ales greșit momentul de a critica și a venit cu explicații:

 „De când am venit, eu nu am încasat vreun salariu, iar colegii mei nu știu dacă au avut o felie de cozonac pe masă de Paști. Angajații au fost în somaj tehnic, la fel și jucătorii. A venit Legea 55 și am avut posibilitatea să solicităm sprijin la autorități. Sunt discuții avansate cu sponsori, dar nu putem încasa ceva în actualul sezon pentru că sunt contracte în derulare, dar și ei așteaptă rezultatele sportive".

„Am citit și eu declarațiile domnului primar. Au venit într-un moment total nepotrivit, chiar înaintea meciului cu sibienii. Eu cred că trebuie să fie liniște în jurul echipei. Mai mult decât atât, nu vreau să creadă lumea că noi devalizăm bugetul orașului. De la sosirea mea în Iași, Primăria a alocat 70.000 de euro. Așteptăm și diferența pentru starea de alertă și, pe această cale, vreau să le mulțumesc atât primarului, cât și consilierilor pentru că sunt lângă echipă. Într-adevăr, este aprobat și un proiect de mentoring pentru sezonul viitor, dar nu e semnat și cred că nu vor fi probleme".

Citește aici întreaga scrisoare deschisă a lui Ciprian Paraschiv!

Din punctul meu de vedere, președintele Consiliului Director, domnul profesor Leonida Antohi, este cea mai emblematică persoană din fotbalul ieșean. Avem nevoie de înțelepciunea domniei sale. Este foarte aproape de echipă
- Ciprian Paraschiv

Mircea Rednic: "Noi muncim, nu trebuie să fim bătaia lor de joc. Arbitrii sunt puși acolo să arbitreze, nu să influențeze"

4 înfrângeriși 3 remize a înregistrat Poli în duelurile din Liga 1 cu Sepsi. La care se adaugă acel 1-5 din semifinalele Cupei 2019-2020

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 2:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.