Şefii roş-albilor s-au gîndit la un come-back al "Puriului" în Ştefan cel Mare, dar jucătorii ameninţă cu boicotul dacă s-ar materializa ideea
Dinamoviştii studiază posibilitatea readucerii lui Mircea Rednic, iar părţile au mai dialogat de cîteva ori în ultimele două săptămîni pe seama acestui subiect! Deşi i-a adus pe "cîinii" la 10 puncte de liderul CFR, iar speranţele la Champions League s-au reaprins, Gigi Mulţescu n-a reuşit să-i mulţumească pe şefi prin jocul prestat, oficialii contestînd şi succesul chinuit de sîmbătă cu "lanterna" U Cluj (2-1). Deşi i-au reproşat "Puriului" aducerea unor fotbalişti străini plătiţi prea bine în comparaţie cu evoluţiile din teren, conducătorii din Ştefan cel Mare au luat în calcul întoarcerea lui Rednic, considerînd că acesta a făcut performanţă într-un timp scurt la roş-albi.
Un scut în calea revenirii îl constituie tabăra jucătorilor, care au avut mai multe conflicte cu antrenorul de 46 de ani înainte ca acesta să plece de la echipă, în septembrie 2007. Fotbaliştii nu-l pot ierta fiindcă a încercat să-i învrăjbească şi pentru că i-a acuzat public că s-ar fi aliat împotriva lui, determinîndu-l să plece. "Se tot aude că varianta întoarcerii lui Rednic este probabilă. Iar la Dinamo, orice e posibil. Dacă revine, plecăm cu toţii!", susţin dinamoviştii.
Mesajul ciudat
Jucătorii roş-albi au auzit de o afirmaţie a lui Rednic către Valeriu Argăseală, imediat după finalul meciului întrerupt din Giuleşti, dintre Rapid şi Steaua. Iar acest lucru i-a îngrijorat: "Lasă că ne mai întîlnim noi campionatul ăsta! Să vedem atunci dacă mai fugiţi de pe teren!".
Negociere cu Il Luce
"Cîinii" visează să-l aducă pe Mircea Lucescu chiar de la vară, în acest sens fiind programată o întîlnire în această săptămînă la Bucureşti. Vor să vadă ce plan de viitor propune tehnicianul de 62 de ani şi ce buget solicită. Un atu este şi Gigi Neţoiu, Comandantul avînd relaţii strînse cu familia Lucescu şi fiind de acord să finanţeze din nou echipa dacă Il Luce revine după 18 ani în Ştefan cel Mare. Olandezul Van Gaal ar fi mai degrabă o lovitură de imagine, dar extrem de costisitoare.
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}