Liga 1

FCSB - FC Botoșani 1-1 » FCSB rămâne fără victorie de la reluarea campionatului! Cum arată clasamentul ACUM

+17 Foto
FCSB și Botoșani au remizat pe „Arena Națională”, scor 1-1

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Saturday, 04 July 2020

FCSB și Botoșani au remizat, scor 1-1, și rămân la egalitate de puncte, 28. Florinel Coman și Țigănașu au marcat golurile partidei.

Continuă pasa proastă pentru FCSB, formație care nu a mai câștigat în campionat din martie! Bilanț dezastruos pentru vicecampionă după pauza impusă de pandemie: 2 egaluri și 2 înfrângeri.

Meciul a început tare, promițător, însă s-a stins rapid. Florinel Coman, revenit în primul „11”, a deschis scorul în minutul 13, cu un șut de la marginea careului. La doar 3 minute distanță, Iulian Cristea a comis-o: a faultat un adversar la marginea propriului careu și a fost eliminat!

Șase minute mai târziu, moldovenii au egalat. Țigănașu a reușit o execuție atipică pentru un fundaș lateral: a prins un șut năprasnic de la aproximativ 30 de metri, la care Vlad nu a avut replică.

În minutul 31 s-a restabilit egalitatea și în privința numărului de jucători de pe teren ai celor două echipe. Papa a fost eliminat de la Botoșani, după ce arbitrul Marius Avram i-a acordat un al doilea „galben”.

În a doua repriză, meciul s-a mai remarcat printr-o singură ocazie importantă. Șutul lui Florin Tănase din minutul 86 a fost respins din fața porții goale de Andrei Chindiș. În rest, cele două echipe au părut mai degrabă mulțumite cu rezultatul înregistrat pe tabelă.

Etapa viitoare FCSB merge la Craiova, noul lider al campionatului, în timp ce Botoșani va primi vizita Astrei, echipa care rămâne pe locul 3, însă nu are niciun obiectiv.

FCSB - FC Botoșani 1-1

Clasament play-off Liga 1

FCSB - FC Botoșani, echipele de start: 

  • Ofosu a resimțit durere la încălzire, astfel că a fost înlocuit în echipa de start cu Askhovski.

FCSB: An. Vlad - V. Crețu, Miron, I. Cristea, Panțîru - D. Olaru, Ov. Popescu, Fl. Tănase - Man, Ad. Petre, Fl. Coman 
Rezerve: R. Udrea - Moruțan, Vînă, C. Dumitru, Perianu, Pantea, Pandele, Istrate, Ad. Niță Antrenor: Bogdan Vintilă 

Botoșani: Ed. Pap - Haruț, Chindriș, Șeroni, Țigănașu - Papa, Ed. Florescu - Keyta, Babunski, Askhovski - Dugandzic 
Rezerve: Hankic - Carlone, Patache, Cîmpanu, Ebenhofer, Holzmann, Fili, D. Croitoru Antrenor: Marius Croitoru

Stadion: Arena Națională, București 
Arbitru: Marius Avram (București) / Asistenți: Radu Ghinguleac (București), Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe)

Citește și alte știri despre play-off-ul Ligii 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.