Xavi (40 de ani), văzut drept înlocuitorul perfect al lui Quique Setien la Barcelona, a semnat prelungirea contractului cu Al Sadd.
Clubul din Qatar a anunțat că Xavi și-a prelungit înțelegerea până la finalul sezonului 2020-2021. Anunțul vine în momentul în care presa din Spania scria că Xavi este dorit cu insistență la Barcelona, după finalul acestui sezon, în locul lui Quique Setien, șefii catalanilor fiind nemulțumiți de prestația echipei.
Sunt fericit să îmi prelungesc contractul cu Al Sadd. Am lucrat împreună cu cei din conducere pentru a rezolva mai multe aspecte în această perioadă
Xavi
Potrivit presei din Spania, Xavi are o clauza prin care poate pleca la Barcelona înainte de finalul contractului.
În vara lui 2021, la Barcelona vor fi alegeri pentru noul președinte, iar Victor Font, unul dintre candidați, a anunțat că și-l dorește antrenor pe Xavi.
Xavi este la prima experiență ca antrenor și a preluat-o pe Al Sadd în 2019. A câștigat un trofeu, Cupa Qatarului.
{{text}}