Marius Vanghele Ciobanu (18 ani) a debutat astăzi în Liga 1, în meciul Academica Clinceni - Dinamo (1-3), iar Helmut Duckadam (61) spune că FCSB a renunțat prea ușor la tânărul jucător.
Ciobanu, devenit celebru în 2012, atunci când a afișat în tribune mesajul „Vreau și eu ceva: Steaua campioană!” la un meci din Ghencea între Steaua și Vaslui, a crescut la academia FCSB, de unde a fost îndepărtat de oficialii echipei.
O greșeală mare în opinia lui Helmut Duckadam, fostul președinte de imagine al roș-albaștrilor, care a salutat debutul lui Ciobanu în Liga 1 și spune că actualul fotbalist al lui Clinceni este un adevărat susținător al echipei lui Gigi Becali.
Duckadam: „Și la ora actuală plânge pentru FCSB!”
„Pe copilul ăsta îl cunosc de când avea 7 ani, de când am venit eu la Steaua. Nu cunosc stelist mai mare decât el. El și la ora actuală plânge pentru FCSB. Acest copil suferă. El a fost coleg cu toți cei care acum sunt rezerve la FCSB. Nu am văzut încă un jucător să se antreneze atât cât se antrenează copilul ăsta.
Nu știu dacă are talentul lui Fabbrini sau mai știu eu cine, dar prin munca lui eu știu că va ajunge un jucător bun în Liga 1”, a declarat Helmut Duckadam în cadrul emisiunii „Fotbal Club”, pe Digi Sport.
Unii de acolo (n.red. FCSB) au considerat să îl dea, nu vreau să intru în mai multe amănunte, pentru că nu sunt plăcute. A fost îndepărtat - Helmut Duckadam
{{text}}