Mihai Popescu (27 de ani), fundașul lui Dinamo, nu trece prin cel mai bun moment al carierei. Echipa lui e implicată în lupta pentru evitarea retrogradării, iar la adresa acestuia au fost lansate acuze grave din partea lui Adrian Motoacă, fostul doctor al „câinilor”.
Totuși, Popescu stă mult mai bine la capitolul sentimental. El și-a cerut prietena de soție în noaptea dintre ani! Apoi, a mers cu ea într-o vacanță de poveste la Dubai, unde, în cadrul unei cine speciale, a făcut marele pas.
Mihai și Larisa sunt împreună de mai mulți ani, aceasta fiind studentă la Facultatea de Medicină Dentară din cadrul Universității Carol Davila și nelipsită de pe stadion la meciurile iubitului ei. Larisa e pasionată de călătorii, bifând, printre altele, Viena, Barcelona, Roma, Liverpool sau Dubai.
{{text}}