ESports   •   FIFA 20   •   FIFA 20

Jocurile din seria FIFA ajută la popularizarea fotbalului în SUA

Articol de GSP.RO   —  luni, 06 iulie 2020

Fotbalul virtual duce fanii în tribune și la cel real. Publicația mlssoccer.com a ajuns la concluzia că jocurile FIFA au contribuit, mai ales în ultimii ani, la popularizarea fotbalului în Statele Unite ale Americii. 

Chiar dacă fotbalul american, baseball-ul sau baschetul rămân mai iubite de fani, fotbalul european își consolidează și el un loc în inima suporterilor. Iar asta și datorită dezvoltării fenomenului eSports, și mai ales al FIFA. 

Fifa20 este de departe cel mai bine vândut joc produs de EA Sports

Dacă în restul lumii seria celor de la EA a devenit un fenomen datorită faptului că venea în completarea fenomenului real, în SUA fotbalul s-a dezvoltat greu. Acum, însă, conform ultimelor studii, tinerii între 18 și 29 de ani sunt majoritatea jucători de FIFA. 


Simulatorul celor de la EA i-a cucerit și, din acel moment, prezența în tribune a crescut. Cluburile din Major Soccer League mai au de luptat pentru atragerea fanilor, de aceea s-au implicat și în competiții de eSports, iar asta le-a ajutat să aducă suporterii alături și în realitate. Iar pandemia a ajutat și mai mult la popularizarea simulatorului de fotbal. 

Cei de la EA au anunțat că FIFA 20 a strâns numai puțin de 25 de milioane de gameri în toată lumea, în timp ce din 1993, de la primul titlu, au fost vândute peste 260 de milioane de copii. 

Citește mai multe știri din eSports: 


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.