Liga 1

Frisoane

Articol de Marius Tuhuţ  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Clujenii riscă să nu primească licenţă pentru sezonul 2008-2009 din cauza datoriilor, situaţie în care va fi automat retrogradat în liga secundă

Cu 9 etape înainte de finalul sezonului, lanterna roşie, Universitatea Cluj, speră la un miracol pentru a se salva de la retrogradare.

Speranţele "şepcilor roşii" ar putea să se năruie mult mai repede. O săptămînă are la dispoziţie clubul clujean să achite Stelei 50.000 de euro în contul transferului mijlocaşului Gigel Coman şi 50.000 de euro, din totalul de 100.000, către Pandurii Tg. Jiu pentru atacantul Nemanja Jovanovici, altfel riscă să nu primească licenţă pentru sezonul următor. "Dacă datoriile provin din achiziţionarea unor jucători sau sînt datorii faţă de angajaţii clubului, atunci nu vor putea primi licenţă. Echipele care nu depun la termenul de 31 martie documentaţia pentru licenţiere vor fi automat retrogradate", a spus Viorel Duru, directorul Departamentului Licenţe şi Afilieri din cadrul FRF.

În urma auditului convocat de Consiliul local Cluj, s-a stabilit că Universitatea a acumulat datorii ce însumează în prezent 783.000 de euro. "Avem o săptămînă grea. Ori trăim, ori murim. Nu mă tem că nu vom primi licenţă, mă tem de retrogradare. Eu sper să rămînem în prima ligă", a precizat preşedintele "şepcilor roşii", Toni Doboş.


Pe "Moina" sigur nu
Directorul Departamentului Licenţe şi Afilieri din cadrul FRF, Viorel Duru, a ţinut să precizeze că, dacă "U" va rămîne în prima ligă, nu-şi va putea disputa meciurile considerate pe teren propriu pe stadionul "Ion Moina". "Le-am zis celor de la Cluj că anul viitor nu vor juca acolo sub nici o formă. Am fost oricum foarte îngăduitori cu Universitatea", a spus Duru. Oficialii clujeni vor propune pentru licenţiere stadioanele din Turda, Alba Iulia şi Dej.

Goga+1 milion de euro

Cotidianul Ziua de Cluj a publicat ieri raportul de evaluare al CFM Universitatea Cluj SA întocmit de firma de audit Darian Rom Suisse. Lotul a fost evaluat financiar, iar în capul listei se află căpitanul Dorin Goga, cotat la 1 milion de euro, urmat la distanţă mare, 350.000 de euro, de Adrian Olah şi Andrei Cordoş. La polul opus, evaluat la 25.000 de euro, se află Sorin Iodi, care a plecat liber de contract în iarnă la divizionara secundă, CS Otopeni. Consilieri locali trebuie să aprobe astăzi sumele stabilite de firma evaluatoare.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.