Liga 2

CS MIOVENI - RAPID 0-0 » Remiză la debutul lui Dan Alexa pe banca giuleștenilor! Cum arată clasamentul ACUM

Cs Mioveni și Rapid au remizat, scor 0-0

Articol de GSP.RO  —  marţi, 07 iulie 2020

CS Mioveni și Rapid București au încheiat la egalitate, scor 0-0, al doilea duel al primei etape din play-off-ul Ligii 2.

  • Meciul dintre UTA și Petrolul a fost amânat din cauza celor 6 cazuri de coronavirus apărute în cadrul delegației ploieștene;
  • Celălalt duel al etapei, Turris - FC Argeș, s-a încheiat la egalitate, 0-0
  • La finalul play-off-ului, primele două formații promovează direct în Liga 1. Locul 3 va disputa un baraj cu ocupanta antepenultimului loc din Liga 1.

Rămânem fără gol marcat în play-off-ul de promovare în Liga 1 și după al doilea meci disputat. CS Mioveni și Rapid au remizat, pe fondul unui meci anost, în care nu au existat multe ocazii importante.

Deși a jucat în superioritate numerică mai bine de jumătate de oră, după ce Raul Costin a văzut cartonașul roșu ca urmare a unei intrări dure la Alami, Rapid nu a reușit să profite și pleacă cu doar un punct de la Mioveni.

Rapid a avut inițiativa în cea mai mare parte a partidei, însă dominarea  a fost sterilă. Hlistei, în două rânduri, și Mallo au fost aproape de a schimba scorul, însă fără succes.

Punct câștigat de CS Mioveni, în timp ce rapidiștii vor pleca dezamăgiți că nu au putut obține mai mult. Etapa viitoare Mioveni merge la FC Argeș, în timp ce Rapid ar putea înfrunta în weekend o echipă a Petrolului decimată de absențe, după ce 6 jucători au fost depistați pozitiv cu coronavirus. 

CS Mioveni - Rapid, liveTEXT » 0-0

  • FINAL DE MECI!
  • min. 90+4: Ocazie incredibilă pentru Mioveni, care putea da lovitura în prelungiri! Popa o salvează pe Rapid la ultima fază
  • min. 89: Anghelina execută o lovitură liberă, însă trimite mingea peste poarta lui Popa
  • min. 83: Se înmulțesc șansele de gol ale alb-vișiniilor! Hlistei a trimis cu capul în plasa laterală din doar câțiva metri
  • min. 80: O nouă mare ocazie pentru giuleșteni! Sefer a încercat să plaseze mingea la colțul lung, însă a trimis puțin pe lângă bară
  • min. 62: Ocazie uriașă pentru Rapid! Croitoru scoate lovitura de cap a lui Hlistei
  • min. 57: Raul Costin vede cartonașul roșu după o intervenție dură asupra lui Alami!
  • min. 56: Mallo trimite mingea cu capul puțin pe lângă poarta echipei gazdă, după o lovitură liberă a giuleștenilor
  • min. 46: A început repriza secundă a meciului
  • min. 28: Raul Costin șutează periculos, mingea trece puțin pe lângă poarta apărată de Popa
  • min. 25: Ocazie pentru gazde! Un fundaș al giuleștenilor scoate mingea de pe linia porții!
  • min. 19: Șutul lui Lazăr trece mult pe lângă poarta lui CS Mioveni
  • min. 9: Prima ocazie importantă a Rapidului: șutul deviat al lui Hlistei trece puțin pe lângă poartă

Clasamentul play-off-ului din Liga 2

CS Mioveni - Rapid, echipe de start

CS Mioveni: Croitoru - Ghiță, Burnea, Beța, Stoica - Rădescu, Raul Costin, Șerban, Coșereanu - Măzărache, Massaro
Rezerve: Sima, Anghelina, Ișfan, Herghelegiu, Balint, Gherghe, Albăstroiu
Antrenor: Claudiu Niculescu

Rapid: Popa - Bonnin, Mallo, Manole, Goge - Lazăr, Jorza, Alami - Sefer, Hlistei, Drăghiceanu
Rezerve: Tătaru, Copaci, Manole, Crețu, Djuric, Valentin-Marius, Dulca
Antrenor: Dan Alexa

Citește mai multe știri din Liga 2:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.